Începând de astazi, 18 noiembrie, pe tronsonul orar de documentare de la ora 20.00, TVR Cultural programează excelenta serie de 5 episoade din filmul Exerciţiu de admiraţie . Documentarul artistic este un film cu Cioran(foto) şi despre Cioran, obţinând premii importante*. Scenariul este semnat de Gabriel Liiceanu şi Constantin Chelba, restul echipei fiind alcăuită din: redactor Victoria Marinescu, sunetist Ion Holtea, montaj Cristina Brătescu, regia şi imaginea Constantin Chelba. Pentru prima oară, un aparat de filmat pătrunde în mansarda pariziană, devenită legendară, din 21, rue de l’Odéon. Cioran însuşi, dinlăuntrul acestui univers purtând pecetea neaşezării în categoriile obişnuite ale vieţii îşi povesteşte viaţa: Răşinari, Sibiu, Braşov, în sfârşit, Parisul anilor 1937 şi al strămutării sale definitive; copilăria, studenţia, anii marilor insomnii, ai marilor lecturi, ai cărţilor române, ai debutului francez; portretele marilor figuri care i-au intersectat viaţa: Nae Ionescu, Albert Camus, Michaux, Beckett. Un film despre obsesiile sale, despre temele care revin cu fiecare carte, despre cearta fără sfârşit cu Dumnezeu sau cu originile sale. Un film despre Cioran văzut de fratele său, Aurel Cioran, în universul mitic al copilăriei din Răşinari; un film despre Cioran aşa cum l-a cunoscut, cum l-a înţeles şi cum l-a mântuit, dintr-o imensă iubire, prietenul tinereţii sale, Petre Ţuţea. Un film în 5 episoade a câte 55 de minute despre personaje legendare, distribuite în rolurile propriilor lor vieţi şi devenite mari actori. Un film serial de Constantin Chelba şi Gabriel Liiceanu, producţie a Departamentului Film-Teatru, Studioul de Film TV, din anul 1991.
* Marele premiu UCIN 1992 (ex aequo) realizatori Gabriel Liiceanu şi Constantin Chelba
Premiul UCIN 1992 pentru montaj Cristina Brătescu
Premiul special al juriului APTR 1993 Gabriel Liiceanu şi Constantin Chelba
Premiul APTR 1993 pentru imagine film documentar realizat pe peliculă Constantin Chelba
Premiul APTR 1993 pentru montaj film Cristina Brătescu
Comentarii recente