Balatul Balsoi se afla intr-o continua controversa dupa ce o fosta dansatoare sustine ca balerinele erau fortate sa dorma cu patronii bogati. Potrivit bbc.co.uk, fosta balerina Anastasia Volochkova l-a acuzat pe directorul general al institutiei ca a transformat Teatrul Balsoi intr-un “bordel gigant”. Balerina a fost concediata in anul 2003 pentru ca era prea grea si prea inalta pentru a putea fi ridicata de balerini.
Directorul general al Teatrului Balsoi, Anatoly Iksanov a calificat aceste afirmatii ca fiind “aiureli”.
Volochkova a facut aceste afirmatii in timpul unui talk show televizat, duminica in Rusia, pentru a le repeta mai tarziu intr-un interviu radiofonic acordat pentru Russian News Service. Aceasta sustine ca: “S-a intamplat in principal cu corpul baletului dar si cu solistii”. Volochkova a mai spus, via bbc.co.uk ca: “Acum 10 ani, cand dansam in balet, am primit in mod repetat propuneri de a imparti patul cu oligarhi. Fetele erau fortate sa mearga cu acestia la cine scumpe, fiind avertizate in avans ca dupa aceea urmau sa faca sex cu oligarhii. […] Cand fetele intrebau: ‘Ce se intampla daca refuz?’ li se spunea ca s-ar putea sa nu mai mearga in turnee sau chiar sa nu mai danseze la Teatrul Balsoi “.
Cand directorului general al teatrului i s-a cerut sa raspunda acestor acuzatii, in timpul unei conferinte de presa ce a avut loc ieri, acesta a raspuns: ‘Nu comentez mizerii si aiureli”.
Acesta este ultimul incident dintr-o serie care au ridicat controverse asupra a ceea ce se intampla in culisele acestui teatru faimos in intreaga lume.
Unul din balerinii de top ai baletului Balsoi, Pavel Dmitrichenko, ar putea fi chemat in instanta pentru ca ar fi comandat (in ianuarie a.c) un atac cu acid asupra directorului artistic al teatrului, Sergei Filin. Vederea lui Filin a fost afectata si a suferit arsuri grave pe fata dupa ce a fost atacat cu acid sulfuric in fata casei lui din Moscova.
Mai mult de 300 de oameni din personalul Teatrului Balsoi au semnat saptamana trecuta o scrisoare adresata presedintelui rus Vladimir Putin prin care sustin ca Dmitrichenko nu ar fi fost capabil sa ordone asa ceva si sugerand ca el ar fi fost astfel fortat sa faca o marturisire.
Din 2003, de cand a fost concediata, balerina care starneste acum noi suspiciuni asupra Teatrului Balsoi a cochetat cu politica si cu aparitia in show-uri TV de talente, in care nu a impresionat juriile.
Comentarii recente