Anul acest Mihai Găinuşă şi-a petrecut vacanţa în Peru. Cârcotaşul a călătorit peste mări şi ţări şi a îmbinat perfect utilul cu plăcutul.
“Mi-am realizat visul cu ochii şi am ajuns într-o călătorie în Peru. A fost şi de lucru, o să vedeţi o emisiune despre această ţară sud-americană. În cele două ediţii ale emisiunii voi povesti periplul meu prin America de Sud, în Peru, de la oraşul incaşilor, Machu Picchu, la Lacul Titicaca, cel mai înalt lac navigabil din lume, apoi filmarea condorilor în cel mai adânc canion din lume, Colca. Zborul cu avionul deasupra liniilor misterioase de la Nazca, filmarea pinguinilor şi a leilor de mare la Paracas şi o vizită la triburile de indieni din Amazon. Nu vor lipsi o masă tradiţională peruviană cu porcusor de Guineea şi o vizită la shaman”, a povestit Mişu.
Dacă vreţi să vedeţi pe unde a umblat Găinuşă vara asta, nu rataţi emisiunea “Călătoriile lui Mişu – Un Cârcotaş în Peru”, duminică, 22 septembrie, de la ora 13:00, la Prima TV.
Comentarii recente