A fost o descoperire care a ținut primele pagini ale ziarelor. O misterioasă urnă din alabastru din secolul al V-lea, conținând rămășițe umane, a fost găsită între ruinele unei mănăstiri ridicate în perioada creștinismului timpuriu.
O inscripție în greacă gravată pe relicvariu face referire la ziua de 24 iunie, data la care creștinii sărbătoresc nașterea lui Ioan Botezătorul. Cercetătorii sunt convinși că au descoperit rămășițele bărbatului care l-a botezat pe Iisus.
Îndrăgit de popor și temut de cei aflați la putere, acest personaj revoluționar a răspândit o practică ce a devenit, în cele din urmă, un element de bază al creștinismului.
Acesta nu a fost Iisus; a fost Ioan Botezătorul, a cărui poveste dezvăluie cum el a reprezentat o amenințare atât de însemnată pentru Imperiul Roman încât regele Iron Antipa i-a luat viața, expunându-i, se presupune, capul înaintea invitaților în timpul unui ospăț.
Aici, povestea se încheie abrupt. Sau nu? Unde a fost îngropat acest sfânt și ce s-a întâmplat cu trupul său?
Urmărește documentarul Capul lui Ioan Botezătorul, miercuri, 15 august, de la ora 22.00 pe National Geographic pentru a afla mai multe despre zvonul conform căruia trupul lui Ioan Botezătorul a fost recuperat.
Comentarii recente