Criza nu a lovit doar în conturile românilor, ci şi în capacitatea lor de a distinge între cei care întind o mână sinceră de ajutor şi cei care întind tot mâna, dar spre buzunarele şi-aşa sărăcite.
Duminică, pe 20 martie, într-o anchetă marca România, te iubesc! realizată de Toni Dohotariu, telespectatorii Pro Tv vor putea vedea cum unii români se aruncă în braţele unor secte care le promit orice, inclusiv că vor scăpa de sărăcie sau de boli incurabile.
În România, sunt recunoscute oficial 18 culte şi există doar 15 asociaţii religioase înregistrate la Ministerul Culturii şi Cultelor. „Pe lângă ele, în secret sau la lumina zilei prosperă zeci de secte care funcţionează sub paravanul fundaţiilor care pretind că oferă ajutor spiritual”, a declarat corespondentul special Toni Dohotariu. „De pildă, Biserica Universală ţine slujbe de vindecare pentru boli incurabile sau promite că redresează firmele afectate de criză. Sâmbătă se ţin slujbe pentru rezolvarea lucrurilor imposibile. Asta mi s-a părut incredibil! Carevasăzică luni promit că rezolvă orice fel de cancer, marţi că te scapă de sărăcie, miercuri depresia, joi farmecele, iar sâmbăta – lucrurile imposibile”, a mai dezvăluit Toni.
„Înarmată” cu camera ascunsă la tot felul de întruniri, Toni e decisă să arate în ediţia din 20 martie a emisiunii România, te iubesc!, difuzată de Pro Tv de la 18.00, cum reuşesc aşa-zişii preoţi să-i facă pe oameni să creadă în iluzii, cum îi manipulează şi cum îi momesc, pur şi simplu, cu promisiunea unor minuni. „Evident că minunile se întâmplă contra cost”, dezvăluie Toni. „Dacă vrei să se împlinească trebuie să dai a zecea parte din salariu sau din pensie”, a mai continuat corespondentul, care va mai aduce în faţa telespectatorilor şi câteva interviuri uluitoare cu câteva femei care spun că sunt posedate de diavol.
Comentarii recente