Duminica, 26 iunie, de la ora 19.00, Compania de teatru “Passe-Partout Dan Puric” de la Teatrul de pe Lipscani isi incheie stagiunea 2010-2011 cu spectacolul “NOI”, in care 23 de oameni sunt in acelasi timp actori, regizori, scenografi si coregrafi. O adevarata demonstratie de curaj si originalitate, o Commedia dell’ Arte a zilelor noastre, un comentariu fermector asupra contemporaneitatii.
Spectacolul este o creaţie colectivă realizată sub bagheta maestrului Dan Puric. Limbajul teatral folosit este unic prin faptul că adună pe scenă mai multe genuri spectaculare: dans, teatru de cuvânt, teatru non-verbal (relaţie), pantomimă comportamentală şi imitativă, dans popular, step etc. Spectacolul nu se bazează pe formă şi nu este o simfonie de virtuozităţi, deşi performanţa nu lipseşte, ci mizează pe conţinut, pe idee, pe efectul emoţional asupra spectatorului. Succesul acestei “metode” a fost probat în numeroasele reprezentaţii din ţară şi străinătate. Avantajul şi “raritatea” acestor montări stă mai ales în faptul că din toate elementele care compun spectacolul, factorul uman este de departe cel mai prezent, cel mai reliefat şi exploatat estetic.
Costume: Anca Cernea
Coregrafia: Lelia Marcu
Distributia: Antoanela Vlădescu, Claudia Susanu, Mihaela Ailincai, Ana Pepine, Dana Paraschiv, Diana Vladu, Raluca Urea, Lelia Marcu, Nadejda Dimitriu, Alexandra Neacşu, Silviu Oltean, Mircea Cristescu, Silviu Man, Petre Voicu, Axel Moustache, Vadim Rusu, Ştefan Ruxanda, Adrian Nour, Florin Roşu, Matei Muntiu, Alex Călin, Sebastian Petrovici, Paul Cimpoieru.
Comentarii recente