Vineri, 25 noiembrie, la Pro Tv, duelul va fi unul exploziv si nemaiintalnit in cei 6 ani de “Dansez pentru tine”. Toate cele patru perechi ramase in concurs se vor lupta cu sanse egale pentru a ramane in competitie. Chiar daca au reusit sa obtina 10 pe linie la dansurile de saptamana trecuta, cele mai bune patru perechi din sezonul al doisprezecelea al emisiunii vor fi exclusiv la mana publicului telespectator pentru a merge mai departe in ultima editie a acestui sezon care va decide podiumul editiei.
Pepe, Jojo, Catrinel si Aylin alaturi de partenerii lor au de pregatit 5 dansuri noi, au ajuns la un stadiu de oboseala si stress greu de masurat, incep antrenamentele la 7 dimineata si le termina cu mult dupa miezul noptii, iau foarte rar pauze de la dans, toata lumea sta in salile de antrenament si nici nu mai apuca se se vada la fata. Singurul gand care-i linisteste este ca sunt cu totii in aceeasi situatie si atunci trebuie sa demonstreze fiecare ca este puternic atat fizic, cat si psihic pentru a trece de aceasta etapa dificila.
Pepe repeta toata ziua, nu face nimic altceva in afara de antrenamentele de dans, de dis-de-dimineata pana tarziu in noapte, ba mai mult, se surprinde si inainte de culcare cum numara pasii de la coregrafie. “Numar mereu in somn pana la 8, ca la antrenamente, e firesc, pentru ca acesta a fost singurul lucru de care m-am preocupat in ultimele saptamani. Imi placve sa stapanesc dansurile si asta se poate doar repetand enorm. Cu cat repet mai mult, cu atat corpul meu se obisnuieste cu miscarile, cu coregrafia si spectacolul va iesi mai bine vineri seara.”, povesteste Pepe care ar repeta la nesfarsit pentru a fi sigur ca nu se va incurca pe ringul de dans. Pepe este convins ca Andreea, partenera sa de dans si de vis, merita sa primeasca voturile telespectatorilor la 1322 cu textul “Pepe”, pentru ca astfel atat el, cat si romanii care o vor ajuta acum vor fi mandri de prestatiile ei la concursurile internationale de dans la care este sigur ca va reprezenta cu onoare Romania de aici inainte. Cel mai frumos cadou pe care stie ca i-l poate face Andreei nu este nimic material, ci este implicarea lui absoluta si invatarea coregrafiilor: “Cand ne iese un dans bine, Andreea este mai fericita decat oricand. Ea nu se gandeste decat la coregrafiile pe care le avem de facut si la dorinta ei de a lua din nou 10 pe linie. Imi doresc sa ajung in finala si sa castigam, dar pentru mine viata nu se opreste aici, insa pentru Andreea aceasta este sansa vietii ei, acesta este cel mai important tren pe care trebuie sa-l prinda, iar rolul meu este sa o ajut sa-l prinda, sa invat toate coregrafiile, sa fiu alaturi de ea la antrenamente de dimineata pana seara si sa fiu trup si suflet dedicat scopului ei.”, considera Pepe care are nevoie vineri seara de votul telespectatorilor Pro Tv pentru a merge in urmatoarea si ultima etapa a emisiunii “Dansez pentru tine” din acest sezon.
Vineri seara a implinit 35 de ani si cel mai frumos cadou pe care l-a primit a fost o galerie de 10 pe linie din partea juriului. Pentru Catrinel acesta a fost un vis implinit al carui efect euforic din pacate nu a durat foarte mult, pentru ca a aparut condamnarea la duel. A fost totusi o condamnare la duel atipica ce le-a adus tuturor in mod paradoxal un zambet pe buze: “A fost o veste primita un pic diferit fata de celelalte dati, mai cu veselie, ne-a socat, dar ne-a si starnit zambete si rasete cand am aflat ca suntem toti la duel. Acum chiar ca i-am pus pe telespectatroi in dificultate, ca vor avea de ales intre patru perechi, dar si noi suntem in dificultate, pentru ca avem de pregatit 5 dansuri. Asa ca nici zile la dispozitie nu avem cate stiluri de dans trebuie sa pregatim.”, glumeste Catrinel care in ciuda durerilor de glezna si a oboselii incearca sa resusciteze pactul pe care l-a facut cu echipa ei. Nimeni nu are voie sa intre in sala de antrenamente fara zambet larg pe buze, iar asta le aminteste ca sansa de a dansa pentru visul lui Ionut este unica si merita toata bucuria din lume. Catrinel le da lui Ionut si Lilian un motiv in plus de zambit in fiecare zi, pentru ca de duminica, in fiecare dimineata aduce cu ea la antrenamente un platou de prajituri, ca sa-i mai indulceasca. Responsabila cu dragalasesnia in echipa lor este insa Lana, fetita coregrafului Lilian Caraus care dupa fiecare zi de repetitii le face cadou dansatorilor cate un desen vesel drept premiu.
In echipa lui Jojo, strategia saptamanii de duel este aceeasi ca si pana acum: “Avem o singura metoda de cand a inceput sezonul: toti pentru unul, unul pentru toti! Nu am lasat garda jos nicio secunda. Bogdan Boanta este un antrenor desavarsit si stie exact cat si cum trebuie sa ne pregatim. La ultimele repetitii am dublat eforturile pentru a fi siguri ca vom reusi sa pregatim asa cum trebuie fiecare coregrafie in parte. Ne-am legat foarte mult de cand am inceput sa lucram impreuna si acum suntem buni prieteni.”, povesteste actrita de la Serviciul Roman de Comedie, de la Pro Tv. Cel mai bun talisman al lor este credinta ca cineva sus ii iubeste si ii va ajuta sa zambeasca din toata inima la final: “Dupa fuga de langa o mama bolnava de schizofrenie, anii copilariei petrecuti in frig pe strada, umilintele si bataile indurate, nedreptatile suferite la casa de copii, si lupta pe care a dus-o cu toti cei din jur pentru a invata si pentru a ajunge om, Ionut Tanase si-a pastrat caldura, generozitatea si lumina. Publicul a vazut sufletul lui Ionut Tanase in zambetul si seninatatea ochilor sai! Avem nevoie acum de iubirea si generozitatea celor de acasa pentru a-l ajuta pe acest om care crede in noi toti cu toata puterea inimii sale.”, indeamna Jojo telespectatorii Pro Tv sa voteze pentru Ionut la 1322 cu textul “Jojo”.
Chiar daca se afla la duel, Aylin si Ovidiu nu au senzatia amara a duelului precedent pe care l-au traversat acum 2 editii, pentru ca acum “suntem toti egali si cumva durerea duelului se imparte la 4”, dupa cum spune Aylin. Muncesc mult, intre 10 si 12 ore pe zi, cu incepere de la ora 7 dimineata, si asta le da curaj si incredere, iar atmosfera relaxata si prieteneasca de la antrenamente le da putere de munca. Dintre toate atuurile lor, Aylin crede foarte mult in visul nobil al lui Ovidiu care merita voturile telespectatorilor Pro Tv la 1322 cu textul “Aylin”, pentru ca ar ajuta generatii intregi de copii talentati: “Sper ca telespectatorii sa inteleaga ca visul lui Ovidiu de a face o scoala de dans este un vis nobil care are nevoie de sustinerea si increderea lor. Exista o vorba “daca ii dai unui om un peste se poate hrani o zi, dar daca il inveti sa pescuiasca se poate hrani o viata”. Asta cred ca spune cel mai bine ce inseamna o scoala de balet pentru copii.”, spune Aylin care crede enorm in vocatia de balerin si pedagog a partenerului sau de dans Ovidiu. Si prietenii lui Aylin il sustin pe Ovidiu compunandu-i piese, filmand clipuri in legatura cu visul lui, facand bannere si scriind despre talentul si vocatia lui.
Vineri seara, prin votul lor, telespectatorii Pro Tv vor decide care vor fi cele trei perechi ale acestui sezon care-si vor disputa podiumul in ultima editie a emisiunii de la Pro Tv.
Comentarii recente