Peste 650 de școlari și preșcolari, reprezentând peste 80% din totalul copiilor din Delta Dunării, vor beneficia de un consult medical gratuit și de o campanie de educație pentru sănătate.Timp de trei luni, în cadrul proiectului “Sănătatea copiilor din Delta Dunării”, o echipă formată din doi medici pediatri și opt studenți la Medicină va vizita zece localități din Delta Dunării, în care infrastructura medicală este aproape inexistentă. Proiectul, inițiat de Asociația Salvați Dunărea și Delta cu sprijinul GlaxoSmithKline(GSK), oferă copiilor șansa unui consult de specialitate și își propune să atragă atenția autorităților că sunt direct responsabile de soarta oamenilor din rezervație.
În contextul în care distanța de 100 kilometri dintre Tulcea și localitatea C.A. Rosetti se parcurge în aproximativ trei ore, iar în cele zece localități din proiect există doar trei cabinete medicale de familie, se poate considera că localniciilor Deltei le lipsesc serviciile medicale de urgentă.
Cele trei cabinete medicale de familie (la Chilia Veche, Maliuc și C.A. Rosetti) au program de câteva ore pe săptămână și sunt departe de a conține dotările minimale. Asistența medicală de urgență este asigurată de un cabinet medical din Sulina și de serviciul de ambulanță Tulcea, care are o singură ambulanță la dispoziție. Starea de degradare și lipsa dotărilor minime caracterizează majoritatea cabinetelor medicale din Deltă, unde nu există asistență medicală permanentă.
Pentru a veni în ajutorul localnicilor, proiectul “Sănătatea copiilor din Delta Dunării” a fost lansat pe 24 noiembrie în Letea, comuna C.A. Rosetti. După prima zi de consultații pediatrice, medicii au declarat că micuţii sunt în mare parte sănătoși, problemele de sănătate frecvente (greutate sub medie, anemii, paratrofii) fiind cauzate în mare măsură de o nutriție inadecvată. În acelaşi timp, nu există o cultură a preveniţiei, iar cazurile foarte grave nu sunt abordate în cadrul comunității din cauza lipsei unei infrastructuri de sănătate adecvate. Un raport complet al rezultatelor acestei evaluări medicale va fi făcut public la finele proiectului, în luna ianuarie.
“Am pornit proiectul acesta pentru că sănătatea mediului nu există fără sănătatea oamenilor, iar copiii din Deltă sunt viitorii ei locuitori! Pentru unii, această consultație este prima din viața lor. Educația pentru sănătate în scopul prevenției medicale poate fi șansa la sănătate oferită acestor oameni. Sperăm ca autoritățile responsabile să aprecieze statisticile pe care le vom pune la dispoziție și să înțeleagă că accesul la serviciile medicale nu este un lux” spune Liviu Mihaiu, președintele Asociației.
“GlaxoSmithKline (GSK) susține în România proiecte de sănătate şi de educaţie în sănătate, ca parte a obiectivului nostru de a creşte calitatea vieţii românilor şi speranţa de viaţă a acestora. Acţiunile pe care le susţinem în România rezultă din preocuparea noastră de a sprijini cauzele cele mai grave şi asta înseamnă să ajungem şi în cele mai izolate sau sărace zone ale ţării. Acesta este motivul pentru care ne-am implicat în proiectul “Sănătatea copiilor din Delta Dunării”, un proiect care îşi propune să evalueze starea de sănătate a copiilor din aceasta arie izolată geografic, dar mai ales să schimbe în bine lucrurile pentru toţi cei care trăiesc aici”, a declarat Andreia Cucu, PR&Communication Manager GSK România.
Datele statistice colectate în urma analizelor vor fi puse la dispoziția autorităților locale și centrale pentru dezvoltarea unor politici publice adecvate, care să îmbunătățească infrastructura de sănătate a zonei. De asemenea, va exista o monitorizare a copiilor care au probleme de sănătate.
Comentarii recente