Se pare ca James Bond nu va mai salva lumea in 2011… Surse oficiale au anuntat ca turnarea celui de-al 23 -lea episod al aventurilor agentului 007 s-a amanat pe termen nelimitat. Studiourile Metro Goldwyn Mayer care produc si detin drepturile asupra francizei James Bond se confrunta cu grave probleme financiare in aceasta perioada, datoriile MGM depasind se pare 3 miliarde de dolari. In aceste conditii celebrele studiouri se vad nevoite sa amane turnarea episodului 23 din seria James Bond. Filmarile pentru acesta ar fi trebuit sa inceapa in toamna acestui an. Potrivit publicatiei The Mirror cei implicati in producerea filmului au fost deja anuntati in acest weekend ca filmarile se amana. Anuntul a fost surprinzator pentru echipa de filmare James Bond pentru ca, in episodul provizoriu numit “Bond 23” se investisera deja multi bani, mult timp si multa energie. Freida Pinto (Slumdog Millionnaire) semnase deja contractul cu MGM pentru a juca in noul episod James Bond alaturi de Daniel Craig in chip de James Bond Girl, in defavoarea actritei Jennifer Aniston care se pare ca isi pusese si ea mari sperante in acest rol. Regizorul filmului urma sa fie Sam Mendes (American Beauty). Pana una, alta, discutia e inutila atata timp cat nu se stie cand, sau daca, acest film se va mai face. Producatorii au incercat sa gaseasca, fara succes pana acum, un cumparator care sa duca lucrurile la bun sfarsit in cazul noului episod James Bond dar,nimeni nu s-a aratat interesat. In ciuda acestor dificultati, un lucru e sigur insa: la aproape 50 de ani de la primul film James Bond, franciza continua sa placa si sa aduca profit. Ultimele doua filme din serie «Casino Royale» si «Quantum of Solace» au avut incasari de 596, respectiv 576 milioane de dolari.
Criza loveste din nou! Victima? James Bond!!!
7.017
Comentarii recente