Dupa o vara intreaga, in care mii de copii si-au facut vocile auzite, campania Cinema City „Micile Voci Mari” si-a desemnat castigatorii. O fetita si un baietel foarte talentati au primit roluri in animatia „My Little Pony: Filmul”, versiunea dublata in limba romana, marile premii fiind oferite de distribuitorul Vertical Entertainment. Aventura 3D a celor mai simpatici si colorati ponei ajunge in premiera pe marile ecrane din 13 octombrie.
Castigatorii concursului sunt Giada Giardinelli care va dubla vocea printesei Luna si Gabriel Dobre care va fi o cartita sireata pe nume Verko. In timp ce Gabriel a intrat in studioul de inregistrari extrem de emotionat, Giada, deja familiarizata cu lumea artistilor dupa participarea la mai multe concursuri muzicale, a dat dovada de multa dezinvoltura in fata microfonului. Giada are 11 ani si este din Focsani, iar Gabriel are 14 ani si locuieste in Ploiesti. Din 13 octombrie, cei doi fericiti castigatori se vor auzi in cinematografele din tara alaturi de vedete surpriza si multi alti actori profesionisti.
In „My Little Pony: Filmul”, o forta intunecata ameninta armonia din minunatul taram Ponyville, asa ca cele sase prietene curajoase – Twilight Sparkle, Applejack, Rainbow Dash, Pinkie Pie, Fluttershy si Rarity – pornesc intr-o memorabila aventura dincolo de Equestria, unde vor intalni atat personaje noi incantatoare, cat si provocari dificile. insa mai mult decat orice, acestea vor demonstra din nou ca prietenia este magica si are puterea de a salva lumea.
Cea de-a doua campanie „Micile Voci Mari” dezvoltata si sustinuta de reteaua de cinematografe Cinema City s-a desfasurat online in perioada 1 iunie – 31 august si a adunat peste 2.300 de participanti din Bucuresti si tara.
„My Little Pony: Filmul” reuneste in varianta originala o distributie de zile mari care ii include pe: Emily Blunt, Kristin Chenoweth, Liev Schreiber, Michael Peña, Sia, Taye Diggs, Uzo Aduba si Zoe Saldana.
Distribuita de Vertical Entertainment, animatia 3D are premiera pe marile ecrane din 13 octombrie.
Comentarii recente