In editia speciala “Next Star” Family de joi, 19 mai, de la ora 20.30, la Antena 1, Dorian Popa canta pentru prima data alaturi de mama sa, soprana Luminita Popa. Mama lui Dorian preda de 15 ani canto clasic la Colegiul National de Arte “Regina Maria” din Constanta, si, vreme de alti 15 ani, a fost solista a Teatrului Liric din Constanta.
„Momentul pe care l-am pregatit a insemnat foarte mult pentru mine, pentru ca mereu m-am gandit cum va fi atunci cand voi canta cu mama mea. Pentru ca am vrut sa fie un moment special, am ales o piesa care se afla la granita dintre muzica pop si cea clasica, “Vivo per lei”, pe care am invatat-o in timp ce mama o fredona prin casa, atunci cand eram mic. Daca am avut emotii? (rade) Mama a avut emotii mai mari decat ale mele! Asta si din cauza faptului ca nu a mai cantat niciodata la microfon. Ne-am tinut de mana pe scena, ne-am incurajat si a iesit totul foarte bine”, spune Dorian Popa.
In editia speciala a show-ului “Next Star”, juratii, dar si alte vedete, vor urca pe scena alaturi de membri ai familiei sau prieteni, pentru momente artistice in premiera. Alaturi de cine anume vor canta ceilalti jurati – Alina Eremia, Pepe si CRBL -, veti vedea joi, de la ora 20.30, la Antena 1.
Comentarii recente