„Soldatii. Poveste din Ferentari” si „Marita”, productii Hi Film, fac parte din selectia oficiala a celei de-a 25-a editii a Filmfest Hamburg, care va avea loc in perioada 5 – 14 octombrie 2017.
Debutul in lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, „Soldatii. Poveste din Ferentari”, va fi prezentat in festival pe 8 si 14 octombrie. La prima proiectie vor participa Ivana Mladenovic si producatoarea Ada Solomon.
Lungmetrajul, cu Adrian Schiop si Vasile Pavel Digudai in rolurile principale, este nominalizat pentru Sichtwechsel Film Award, in valoare de 10.000 de euro. Pentru acelasi trofeu concureaza filme din tari precum Polonia, Franta, Germania, Argentina si Statele Unite.
Filmul Ivanei Mladenovic a avut premiera mondiala la Festivalul de la Toronto si a fost selectat şi in competitia oficiala a Festivalului de la San Sebastián 2017, care va avea loc intre 22 şi 30 septembrie.
In cinematografele din Romania, el va fi lansat pe 2 februarie 2018. „Soldatii. Poveste din Ferentari” este distribuit la nivel international de Beta Cinema, iar in Romania de microFILM.
„Marita”, debutul in lungmetraj al lui Cristi Iftime, cu Adrian Titieni si Alexandru Potocean in distributie, va fi prezentat la Hamburg pe 9 octombrie.
Pelicula, care a fost recompensata anul acesta cu premiul juriului FEDEORA pentru cel mai bun film din competitia “East of the West” a Festivalului International de la Karlovy Vary si cu trofeul Anonimul, va rula in prezenta regizorului si a producatorului Ada Solomon.
Filmul, care va avea premiera in cinematografele romanesti pe 1 decembrie, se afla in cursa pentru NDR Young Talent Award, in valoare de 5.000 de euro, alaturi de productii din tari ca Brazilia, Taiwan, Iran, Rusia si Israel.
Comentarii recente