Duminica, 20 martie, de la ora 19.00 sunteti invitati sa vizionati spectacolul “NOI” prezentat de Compania “Passe-Partout Dan Puric” la Teatrul de pe Lipscani, sala Rapsodia.
Spectacolul “NOI” este poate cea mai indrazneata manifestare de pana acum a unei generatii de tineri artisti. Intr-un spectacol de aproape doua ore, 23 de oameni sunt in acelasi timp actori, regizori, scenografi si coregrafi. O adevarata demonstratie de curaj si originalitate, o Commedia dell’ Arte a zilelor noastre, un comentariu fermecator asupra contemporaneitatii. Spectacolul este o creaţie colectivă realizată sub bagheta lui Dan Puric. Limbajul teatral folosit este unic prin faptul că adună pe scenă mai multe genuri spectaculare: dans, teatru de cuvânt, teatru non-verbal (relaţie), pantomimă comportamentală şi imitativă, dans popular, step etc. Spectacolul nu se bazează pe formă şi nu este o simfonie de virtuozităţi, deşi performanţa nu lipseşte, ci mizează pe conţinut, pe idee, pe efectul emoţional asupra spectatorului. Succesul acestei “metode” a fost probat în numeroasele reprezentaţii în ţară şi în străinătate. Avantajul şi “raritatea” acestor montări stă mai ales în faptul că din toate elementele care compun spectacolul, factorul uman este de departe cel mai prezent, cel mai reliefat şi exploatat estetic.
Comentarii recente