5.246
In editia de sambata, 2 aprilie, incepand cu ora 23.00, Eugenia Voda il va avea ca invitat in cadrul emisiunii Profesionistii pe fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu.
Profesor la catedra de Mineralogie a Facultăţii de Geologie a Universităţii din Bucureşti, invitatul emisiunii de la TVR 1 a fost preşedinte al României în perioada 1996 – 2000. Politician şi om de ştiinţă, autor a 12 cărţi şi a peste 60 de studii în domeniul geologiei, publicate în reviste ştiinţifice de prestigiu din ţară şi din străinătate, distins cu nenumărate premii pentru contribuţii ştiinţifice în domeniul geologiei, Emil Constantinescu va fi, cu siguranţă, un partener de discuţie al Eugeniei Vodă pe măsura aşteptărilor telespectatorilor emisiunii.











Cu acest interviu Eugenia Voda si-a aratat superioritatea inteligentei si o abilitate reportericeasca absolut remarcabile.
Intr-un mod paradoxal si invers proportional, interlocutorul Emil Constantinescu a evoluat crispat, lipsit de cea mai minima detasare evocatoare a firescului si a naturaletii unui spirit impacat cu sine, ceea ce a indus telespectatorului initiat politic sentimentul premonitoriul al detectarii unei culpabilitati neasumate si sfidate printr-o incapacitate a introspectiei, din teama terifianta a unui fost Presedinte de tara de a fi obligat sa-si recunoasca sie insusi ca a fost prea mic pentru un razboi atat de mare.
Daca ar fi adevarat ca si-a aratat superioritatea inteligententei ar fi tragic, sau cel putin gresit. Un reporter-moderator invita o persoana publica la un talk-show ptr a-si demonstra propria superioritate?? Dar din fericire, in opinia mea, nu este deloc adevarat.
Eugenia Voda l-a intimidat de la inceput pe interlocutor, l-a atacat a fost exagerata in zelul de a-l apostrofa cu “greseli”, “vina”, “ce regretati cel mai mult” – toate intr-un suvoi usor agresiv…Mi s-a parut foarte diferita de Eugenia Voda care-mi place, si pe care am admirat-o in dialog cu Octavian Paler, Neagu Djuvara, Furdui-Iancu, Tamara Buciuceanu si multi altii. Eu sper ca o voi admira in continuare, daca nu va aparea repetat in ipostaze din care am vazut-o simbata trecuta.