Invitatele moderatorului Daniel Cristea-Enache, în această primă ediţie din grila de primavără a emisiunii Literatura de azi (28 martie, ora 21.30) de pe TVR Cultural, sunt doua scriitoare cunoscute şi ca realizatoare de emisiuni culturale la TVR.
Daniela Zeca, autoarea bestseller-ului “Istoria romanţată a unui safari” continuă tripticul oriental cu Demonii Vântului (Editura Polirom, 2010), un nou succes de public şi de critică. Volumul nu este doar o poveste foarte bine scrisă, ci şi un roman metafizic ieşit dintr-o reflecţie asupra <crizei lumii moderne> – o reflecţie insinuată cu abilitate în interstiţiile naratiunii”, apreciază criticul Bianca Burta-Cernat.
La zece ani de la ,,Poveştile Monei”, volum de nuvele ce constituia a doua carte de proză a Ioanei Drăgan (după debutul cu ,,Vietăţi şi femei”, Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, 1997), autoarea revine în actualitatea editorială cu un incitant (micro)roman intitulat Mafalda / Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 2009 (Editura Allfa). “Într-o scriitura vie si supla, problematica feminina e traforata de o privire rece, necruţătoare, ce confirmă faptul că autoarea se află în cea mai bună formaă prozastica”, spune moderatorul şi criticul Daniel Cristea-Enache.
Comentarii recente