Godot Cafe-Teatru va invita duminica, 20 ianuarie, de la ora 21.30, sa vizionati piesa “Fă-mi loc!” de Anthony Michineau in regia lui Radu Beligan, avandu-i in rolurile principale pe Marius Manole si Medeea Marinescu.
Cea mai indrăgită actriță de film se întâlnește în sfârșit cu cel mai “pe val” actor de teatru într-o comedie a cărei producție este semnată de “Asociația INSPIRA”.
“Fă-mi loc!” spune povestea a doi tineri ce se regăsesc în ajunul Crăciunului în cușeta unui tren de noapte. Ea, o fată singură, șarmantă, aventurieră, el, un bărbat cu principii, pus in fața unui eveniment neprevăzut ce-i va răsturna întreaga existentă.
Suntem în ajunul Crăciunului. E momentul în care simțim nevoia mai mult ca oricând să fim înconjurați de familie și de cei pe care îi iubim cu adevărat.
Hazardul îi aduce pe Manuel si Camilla împreună, doi oameni ce nu au aparent nimic în comun, ceea ce va genera nenumărate “scântei”. Însă amandoi caută să înțeleagă și să SE înțeleagă, amândoi au nevoie să se destăinuie, și mai mult, amândoi au nevoie de a se vindeca de singuratate.
“Fă-mi loc!” este un spectacol care ne invită să reflectăm asupra propriei noastre existențe dincolo de orice convenientă socială.
Pretul biletelor de intrare la aceasta piesa este de 50 de lei.
Comentarii recente