Harrison Ford, starul din Filmul de 10 de la Pro Cinema, de joi, 23 iunie, „Presupus nevinovat”, s-a îndrăgostit! Noua sa pasiune este chiar armăsarul său de încredere din noul lui film, „Cowboys and Aliens”, pe care acum încearcă să îl şi cumpere.
Ford interpretează un cowboy în westernul science-fiction semnat Jon Favreau, iar actorul a petrecut mult timp în şa la filmări. Actorul a recunoscut că încă din start era hotărât ca orele de călărie din timpul filmărilor să fie unele plăcute, iar pentru asta a organizat el însuşi castingul pentru cai. El s-a îndrăgostit atât de puternic de unul dintre aceştia, încât acum vrea să il păstreze permanent.
„Într-un fel, acum sunt pregătit să am un cal”, a declarat Harrson Ford pentru Los Angeles Times. „Am făcut o preselecţie cu vreo trei sau patru cai, înainte să-mi dau seama de lucrul asta. Am găsit un cal care este atât de bun, incat acum încerc să îl cumpăr. Sunt foarte fericit cu calul meu, dar si el este relativ fericit cu mine”, a glumit actorul.
Comentarii recente