Aseara m-a busit plansul la spital in conditiile in care nu sunt un om chiar asa de slab de inger. Dar aseara am rabufnit, am rabufnit pentru ca mi-am dat seama ca tara mea a murit si singurul lucru care imi venea in minte stand si asteptand cu copilul in brate sa-mi vina randul la consultatie era: Romania, Dumnezeu sa te ierte!.
O sa te ingropam in Catedrala Mantuirii Neamului tarisoara draga, caci Primaria tocmai a mai varsat un milion de euro in maretia si splendoarea ta! Vei avea un loc de veci frumos si mai ales foarte scump, iar noi astia care am mai ramas probabil ca te vom urma in curand in acelasi frumos si distins loc de veci.
Dar pana a ajunge la cele vesnice, drumul oricarui muritor de rand trece prin spital. Spital care, te ajuta sa treci la cele vesnice simtitor mai repede si cu mai putina suferinta. Si ca sa ma justific cat de cat, am sa exemplific cu cea mai recenta experienta traumatizanta a mea prin spitale.
Povestea s-a petrecut aseara, 13 septembrie, dupa ora 19.00 la Spitalul clinic pentru copii Grigore Alexandrescu. Am ajuns acolo dupa ce copilul meu a cazut de pe tobogan impins de un alt copil. Nu isi putea misca gatul, asa ca traiectoria urmata din parc a fost direct spitalul.
Am ajuns asadar la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Grigore Alexandrescu cu inima cat un purice pentru ca mi-era frica sa nu-i fi fost afectata coloana baietelului meu. Cand am ajuns in incinta sectiei de urgente insa, mi-a trecut orice emotie, si m-au cuprins nervii, revolta si teama. Teama ca se poate ajunge si mai rau in tarisoara asta praduita de toti si folosita mai ceva ca o doamna de consumatie. Fiecare vrea sa-i ia ceva, sa-i fure ceva, dar prea putini vor sa o ajute sa se ridice din mocirla…
Fara triaj la sectia de urgente???
Asadar, la sectia de uregente a Spitalului Clinic pentru copii Grigore Alexandrescu nu exista triaj. Prin urmare, oamenii stau ca oile (sau mai rau) la coada pentru a fi consultati. Si pentru ca nu exista acest triaj, in cadrul caruia cazurile ar trebui distribuite spre sectiile unde se impune consult de specialitate, fiecare se descurca cum poate. Eu de exemplu, am aflat cu ajutorul unei doamne care era pe acolo (probabil asistenta) ca trebuie sa mergem la camera de garda la ortopedie. Asa am si facut.
Cu copilul in brate, obosit si flamand dupa o zi lunga, am inceput sa stau din nou la coada. La o alta coada. Cand am intrat in camera de garda am avut senzatia ca voi lesina. Foarte cald, foarte putin aer, iar putinul aer care era, era foarte inchis, multa lume si multa galagie. Oamenii se certau pentru ca nu mai stiau al cui rand este. Cel cu gura cea mai mare si-a facut dreptate, si, in scurt timp, scandalul s-a aplanat. In sfarsit s-a facut liniste, iar eu am putut sa joc fazan cu fii-miu intr-o atmosfera cat de cat normala, pentru un spital in general, si pentru un spital de copii, in special…
Asteptand la urgente cu copilul in brate timpul pare ca se dilata. Iar pe masura ce oboseala si nevoile fiziologice ale fiului meu cresteau, timpul parea ca se opreste de-a dreptul in loc. In paralel cu consultatiile erau primiti si cei care faceau radiografii, asa ca, cei aflati la rand pentru consultatie aveau uneori impresia ca li se intra in fata din cauza ca soseau cei cu radiografiile.
Dupa vreo ora si jumatate de asteptare ne-a venit randul. Stiam ca e randul meu si am dat sa intru, insa mi s-a intrat in fata. Am intrat odata cu familia cealalta revendicandu-mi randul, insa doamna doctor m-a dat afara cu tot cu copil. Am iesit strangand din dinti si am asteptat din nou. Am aflat ulterior ca cei care mi-o luasera inainte veneau de la radiografie. Am intrat in sfarsit. Doamna doctor a incercat sa imi explice ca ii pare rau de incidentul precedent dar ca astea sunt conditiile, dat fiind faptul ca nu exista triaj. Ea trebuia sa faca concomitent si triaj si consultatie. Acela a fost momentul in care m-a busit plansul. Se acumulase prea multa tensiune, emotie, nervi infranati, revolta, caldura, miros inchis si scarba de Romania….
Spital de copii, personal pentru vite…
Dupa consult am mers la radiografie. Acolo mi-am adus aminte de Cel mai iubit dintre pamanteni faza cu cosorul lui Moceanu care a fost inventat de Moceanu si care are doua parti: una lemn-oasa si una fer-oasa. Fiul meu nu isi putea tine gatul drept cu barbia ridicata in sus, pozitia standard pentru efectuarea unei radiografii la gat. Fiul meu putea sa stea doar cu gatul intr-o parte, fara a-l putea ridica. In plus, fiind pentru prima oara la o radiografie s-a speriat de aparat si a inceput sa planga. A trebuit sa il calmez putin si sa ii explic ce era de fapt “monstruletul” din camera in care ne aflam. “Doamna de gheata” care efectua radiografii nu a schitat nici cel mai mic gest de intelegere sau de solidaritate. Ciudat nu? Ar fi trebuit sa stie sa lucreze cu copii din moment ce lucreaza la un spital pentru copii, sau asta e doar in imaginatia mea?!
O.K, am calmat copilul si i-am explicat sa stea lipit cu spatele de panoul patrat pentru a se face “poza”. Doamna care facea radiografie se plangea ca daca nu sta copilul cu capul drept si cu barbia ridicata, nu isi poate face treaba. Nu se putea… Un alt moment de usoara panica pentru ca ma gandeam ca daca nu facem radiografia nu vom primi niciun diagnostic. Insa sotul meu a avut un moment de sclipire. I-a sugerat doamnei de gheata sa asezam copilul cu spatele ca sa-i facem “poza” la gat. Si asa am si facut… Si… gata si radiografia!
Cu “poza” facuta ne-am intors din nou la coada la consultatie unde nu mai trebuia sa ne asteptam randul. Acolo era haos, dar un haos cat de cat organizat…. Dupa o familie cu un bebelus, am intrat noi… usor epuizati. Din fericire nu era niciun os rupt… Doar un muschi contractat. Am primit tratament si o saptamana, doua, de repaus total, timp in care copilul meu va avea timp sa uite de traumatizanta experienta din spital….
P.S: Am ingropat spitalele, am ingropat scolile, am ingropat agricultura, industria, flota, acum pe bune, ce ne-a mai ramas? Catedrala???
Comentarii recente