Continuăm seria interviurilor cu personalităţile din campania „Români pentru o lume” cu pictoriţa Alexandra Nechita şi prim balerinul Dragoş Mihalcea. Aflăm, aşadar, că fericirea este cea mai rară dintre emoţii, apogeul carierei noastre este ACUM, iar goana după mai mare, mai mult şi mai bine, a dat lumea peste cap. O lecţie de viaţă, în câteva rânduri. Cele de mai jos…
Cui datoraţi succesul vostru?
Alexandra Nechita: Ca adultă, datorez succesul meu muncii mele susţinute şi angajamentului dat meşteşugului meu. Având în vedere că am început la o vârstă atât de fragedă, nu aş fi putut să fac nimic dacă nu ar fi fost sprijinul necondiţionat, dragostea şi îndrumarea părinţilor mei. Datorită lor am putut începe să experimentez cu diferite medii şi să-mi urmez iubirea pentru artă. Datorez un respect enorm tuturor oamenilor, colecţionari şi necolecţionari ce au văzut în mine lucruri pe care eu însămi nu le puteam vedea.
Dragoş Mihalcea: Mie însumi şi norocului… mult noroc.
Ce reprezintă pictura respectiv dansul pentru tine?
Alexandra: Pictura pentru mine este satisfacerea dorinţei vorace pe care o am înăuntrul meu de a vorbi, de a avea o voce şi de a face o schimbare. Este hrana sufletului meu, o experienţă de descoperire a sinelui, de creştere şi ispăşire.
Dragoş: Baletul pentru mine a fost o scăpare, o paranteză. Cu toţii dorim să fim altcineva în anumite momente. Am fost un prinţ, un amant francez, un războinic indian, un artistocrat rus aflat în suferinţă… după care m-am dus acasă şi am făcut curăţenie.
Cum definiţi simţul artistic?
Alexandra: Simţul artistic. Nu ştiu dacă pot înţelege eu însămi acest concept pe deplin. Este vorba mai puţin despre cuvinte şi mai mult despre un sentiment.
Dragoş: Dacă poţi visa cu ochii deschişi, atunci eşti un artist.
Cum definiţi performanţa?
Alexandra: Perfomanţa pentru mine este actul de a da viaţă şi materialitate emoţiilor, momentelor şi amintirilor care altfel ar stagna.
Dragoş: Să câştigi împotriva propriei persoane.
Dar pasiunea?
Alexandra: Pasiunea este cea mai mare binecuvântare. Să experimentezi şi să implementezi pasiunea sunt daruri. Cel mai bine înţeleg acest sentiment ca o nevoie avidă care poate fi satisfăcută numai cu lucrul pentru care avem o pasiune adevărată. Cu cât înaintez în vârstă cu atât întâlnesc mai mult realitatea tristă a multor oameni care nu-şi trăiesc viaţa cu pasiune ceea ce, în schimb, le afectează performanţa, calitatea vieţii şi, chiar mai important, abilitatea de a gândi dincolo de ei înşişi. Este important să accept că această descoperire s-ar putea să nu vină când este cel mai avantajos sau chiar devreme în viaţă, putând apărea spontan sau după ani şi ani de căutări asidue. Dar, când este găsită, poate promite un mare sens de aparţinere.
Dragoş: Pasiunea este forţa motivatoare a vieţii noastre. Dacă nu poţi găsi nimic care să te pasioneze, mai bine renunţi.
Iar succesul?
Alexandra: Succesul este ceea ce alegi să fie. Bineînţeles, banii şi faima pot face o persoană să se simtă ca având succes. Pentru mine, acestea vin pe planul doi. Îmi găsesc succesul în oamenii pe care îi întâlnesc, cu ale căror intelecte pot interacţiona, în călătoriile pe care le fac în jurul lumii, în familia mea şi în fericirea şi bunăstarea lor, în prietenii mei şi în sprijinul lor ca şi în capacitatea mea de a-i sprijini pe ei. Succesul este un lucru frumos atunci când poţi învăţa să fii fericit şi recunoscător unde eşti ACUM. Acea vânătoare constantă pentru mai mare, mai bine, mai mult, a întors lumea pe dos. Apreciez succesul mental, succesul spiritual şi succesul emoţional mai mult decât succesul material.
Dragoş: Succesul înseamnă să fii satisfăcut cu propriile-ţi creaţii.
Când putem recunoaşte apogeul carierei noastre?
Alexandra: Apogeul carierei unei persoane este în PREZENT. Dacă suntem constant la vânătoare, nu vom putea niciodată să ne bucurăm cu adevărat de lucrurile pentru care muncim atât de mult, pentru că vom lucra orbeşte pentru un mai mult pe care nici măcar nu-l înţelegem. Cred că funcţionezi ca un membru de succes al comunităţii tale atunci când ajungi într-un loc unde nu numai că poţi crea siguranţă pentru tine, dar poţi da înapoi comunităţii.
Dragoş: Un dansator atinge apogeul carierei sale atunci când poate coborî de pe scenă şi să fie cu adevărat încântat de interpretarea sa. Deci, presupun că răspunsul este: NICIODATĂ!
Ce înseamnă fericirea pentru voi?
Alexandra: Fericirea pentru mine este fericirea familiei mele. Sunt cea mai fericită atunci când cei pe care îi iubesc trăiesc în armonie. Sunt cea mai fericită atunci când pot petrece nenumărate ore pictând. Sunt cea mai fericită atunci când beau vin şi ascult poveştile tatălui meu. Sunt cea mai fericită atunci când iau prânzul şi merg la manichiură cu mama mea. Sunt cea mai fericită când stau în bucătărie şi desez, în timp ce o privesc pe bunica mea gătind felurile de mâncare româneşti preferate. Sunt cea mai fericită alături de viitorul meu soţ, împărţind visurile noastre, în timp ce alergăm după cei trei câini ai noştri. Sunt cea mai fericită atunci când stau cu fratele meu, admirând ce bărbat a devenit. Sunt cea mai fericită când pot da înapoi comunităţii mele. Sunt cea mai fericită când pot gândi şi acţiona liber.
Dragoş: Fericirea este cea mai rară dintre emoţii – atunci când te surprinzi zâmbind fără niciun motiv aparent.
Dar tristeţea?
Alexandra: Sunt tristă când văd talent irosit. Sunt întristată de realitatea majorităţii oamenilor care nu-şi vor da niciodată şansa să simtă recompensa faptului de a da înapoi pentru că vor fi prea preocupaţi să obţină mai mult pentru ei. Sunt profund întristată de lipsa educaţiei în artă. Sunt întristată de realitatea că disperarea, violenţa, războiul, inegalitatea, rasismul, inadecvarea socială, foametea, ura, ignoranţa şi lipsa educaţiei au loc toate, în mod activ, în jurul nostru. Sunt întristată cel mai mult de faptul că nu voi putea schimba toate acestea în timpul vieţii mele – aşa că acesta este motivul pentru lucrez atât de mult pentru a crea o schimbare cantitativă şi pentru a învăţa generaţia următoare să lucreze spre un ţel mai important.
Dragoş: Românii sunt născuţi cu un simţ al melancoliei care ne stă alături pe întreg parcursul vieţii. Eu, unul, găsesc plăcere în acest sentiment de melancolie. Mă face să mă simt viu.
Care a fost cel mai bun sfat pe care l-aţi primit vreodată şi de la cine?
Alexandra: Mama mea este cea mai înţeleaptă femeie pe care o cunosc. E ca şi cum ar fi trăit o mie de ani. Când eram mică, îmi spunea mereu să fiu o persoană bună. Atunci însemna să nu-mi trag colegii de păr sau să-mi fac toate temele, să-mi mănânc legumele şi să mă culc devreme. Acum înţeleg cu adevărat ce voia să spună, şi ce spune acum, deoarece îmi aminteşte tot timpul să fac bine. Să fac alegerea corectă, chiar dacă pe moment nu este alegerea cea mai bună pentru MINE. Să iau în considerare mereu pe cei de lângă mine şi să nu-mi fac un scop în a fi reprezentarea karmei în viaţa lor şi să le dau ce ar merita într-adevăr. Să-mi trăiesc viaţa în mod lucid şi să fiu conştientă de tot ceea ce este în jurul meu. Şi să las o amprentă memorabilă în lume, nu numai prin intermediul muncii mele, dar şi al acţiunilor mele ca om. Aşa este în fiecare zi, îmi repet vorbele ei zilnic şi în fiecare zi încerc cu toată inima mea să fac bine şi să fiu o persoană bună.
Dragoş: „Ambiţia noastră ar trebui să fie aceea de a ne conduce singuri pe noi înşine, adevărata împărăţie a fiecăruia dintre noi; iar adevăratul progres este să ştii mai mult, să fii mai mult, să faci mai mult.” Oscar Wilde
Pentru astfel de români precum Alexandra Nechita şi Dragoş Mihalcea a luat naştere „Români pentru o lume”, campania naţională de responsabilitate socială iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache.
E rândul tău să pui România pe hartă!
Comentarii recente