Sâmbătă, 30 martie, de la ora 10.00, pe TVH 2.0 veţi putea urmări incredibilul caz al profesorului univ.dr. Ion Mânzat care a fost decăzut din drepturi de Elena Ceauşescu şi trimis la munca de măturător pe stradă pentru că a îndraznit să aibă cutezanţa unei gândiri libere.
,,Eram şeful Laboratorului de Psihologie din cadrul Institutului de Psihologie al Academiei Române, când am fost aruncat la meseria de gunoier, meserie care mi-a fost trecută şi în cartea de muncă, pentru că m-am opus unor comisii care nu înţelegeau că metoda de relaxare transcedentală nu avea nimic politic, nimic ideologic. Elena Ceuşescu mi-a dat interdicţia de a mai preda sau de a mai lucra în cercetare ştiinţifică pentru că am fost considerat spion internaţional, adept al unei secte periculoase” spune cu un permanent zâmbet dulce-amar profesorul Ion Mânzat. Pentru că se simte puternic înrădăcinat în spiritualitatea românească, Ion Mânzat a refuzat oferta de a rămâne ca psiholog la NASA pentru a preda studenţilor din România. ,, Chiar şi în condiţii de pedeapsă mintea mea lucra în psihologie, mi-au luat toate titlurile mai puţin pe cel de doctor nu mi l-au putut lua”, mai adaugă el.
Ion Mânzat este fondatorul Psihologiei Sinergetice, a fost bursier Fulbright la Universitatea din Stanford şi Berkeley şi este autor al celor mai valoroase cărţi despre Psihologie Transpersonală. Curaj, nebunie, demnitate, triumf – 60 de minute cu prof univ dr. Ion Mânzat şi discipolul său conf. univ. dr. Matei Georgescu – sâmbătă, 30 martie, de la ora 10.00 pe TVH 2.0.
Comentarii recente