Vineri 24 Mai 2013 Noaptea Albă a Galeriilor vă propune un nou traseu în harta nocturnă a evenimentelor de artă contemporană din București. 26 de galerii și 29 de spații alternative NAG#7 marchează un program variat în care publicul este invitat să participe la vernisaje ale unor artiști prezentați în premieră, o producție specială în locația NAG, demonstrații artistice, performance-uri, instalații audio – video, inaugurarea unor noi locații și lansarea unor proiecte care vor deveni puncte de reper în promovarea artei contemporane românești.
Pentru prima oară NAG va pune la dispoziția orașului și aplicații IOS și Android, structura acestora va ajuta atât la navigarea cu ușurință în harta galeriilor, cât și la localizarea în oraș a fiecărui participant din programul NAG cu ajutorul unor coduri QR specifice. Aceste coduri vor fi amplasate în oraș, în zonele centrale (Victoriei, Romană, Universitate, Unirii), ele indicând precis cele mai apropiate galerii și harta zonei pentru a le localiza.
Lista si programul participantilor:
1. 418 Contemporary Art Gallery
IntrareaArmașului, nr.12, et.2, ap.3, sector 1
program: 19h00 – 04h00
Persona; artist: Anca Bodea; curator: Liviana Dan, Joana Grevers
2. Aiurart
str. Lirei, nr. 21, sector 2
program: 19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Noapte bună, vise frumoase
artişti:S alez Poivrez (Geraldine Aresteanu, Irina Teodorescu)
EVENIMENT SPECIAL NAG
Imaginarium fotograficus; artişti: Cristina Şoiman (fotografii), Dan Pleşa (povestiri); curator: Dan Pleşa
Manhood/ AMR; artist: Vlad Berte; o propunere de: Ioana Ciocan
Tranzit; artist: Dragoş Burlacu; curator: Cosmin Năsui
3. ALERT studio
str. Mircea Vulcănescu, nr. 2-4
program:19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
CHECK- IN; artist: Daniel Constantinescu
4. Anaid Art Gallery
str. Slobozia, nr. 34, sector 4
program:19h00 – 04h00
ABlackJECTION; artist: Zsolt Berszan; curator: Diana Dochia
5. Anca Poterașu Gallery
str. Plantelor, nr.56, sector.2
program: 19h00 – 03h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Zamolxis te iubeste; artist:Bogdan Luca
6. Anexa Foto /MNAC
Calea Moșilor, nr. 62-68, etajul 3
program: 19h00 – 03h00
Studio/ Structures; artist: Arantxa Etcheverria; curator: Ruxandra Balaci
7. AnnArt Gallery
str. Mahatma Gandhi, nr. 1, et. 1, Sector 1
program:19h00 – 01h00
Sorin Ilfoveanu – Alb ; artist: Sorin Ilfoveanu; curator:Simona Vilău
8. Art Yourself Gallery
str. Nicolae Ionescu, nr. 11, sector 1
program: 19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
5Absolut Senses
artisti: Irina Broboană, Otilia Cadar, Flavia Lupu, Amalia Dulhan și Dan Stănescu, Isabela Iorga
9. Atelier 35
str. Șelari, nr. 13
program:19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
BWO; artist: Larisa Crunțeanu
10. Atelier 030202
str. Sfînta Vineri, nr. 11
program:19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Atelier în tranziție – FINISH IT
artiști: George Anghelescu, Irina Broboană, Codruța Cernea, Mihai Coșulețu, Francisc Chiuariu, Ioana Ciocan, Flavia Lupu, Cosmin Paulescu, Lea Rasovszky, Gabi Stamate, Aurel Tar, Florin & Irina Tomescu, Mirela Trăistaru, Ștefan Ungureanu, Mihai Zgondoiu
curatori: Francisc Chiuariu & Mihai Zgondoiu
11. Club Electroputere – București
str. Biserica Enei nr. 16
program:19h00 – 03h00
Serial Sights
Rezultatele atelierului de design grafic sustinut de Joachim Bartsch, Timo Grimberg si Toni Schönbuchner (ARC Berlin/Leipzig)
12. Galeria Galateca
str. C.A. Rosetti, nr. 2-4, Sector 1
program: 19h00 – 04h00
Henwood Library
artist: Simon Henwood
13. Galeria Nicodim
str. Academiei, nr. 15, et.2, Pasajul Comedia
program: 19h00 – 03h00
Teaching Cats to Say: MIIIIHAAAIII, MIIIHAAAII, Instead of MIIIIAAAUW, MIIIAAAUW
artist: Michiel Ceulers
14. Galeria Posibilă
str. Popa Petre, nr. 6
program: 19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Biblioteca de la galerie
15. H’art Gallery
str. C.A. Rosetti, nr. 25, et 5
program: 19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Ștefan Triffa – Paintings; artist: Ștefan Triffa; curator: Dan Popescu
16. Imbold Galeria
str. Polonă, nr. 40
program:19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Reborn; artist:Claudiu Ciobanu ; curator: Andrei Argaetic
17. Pavilion
str. C.A. Rosetti, nr. 36 (intrarea prin str J.L. Calderon)
program: 22h00 – 03h00
Common Nostalgia
artiști: Dan Raul Pintea (RO), Ștefan Sava (RO), Nicolae Constantin Tănase (RO), Swel Noury (MAR)
curator: Eugen Rădescu
EVENIMENTE SPECIALE NAG
Șotron în aer liber; 22h30
Special treat în curtea PAVILION cu mixuri realizate de echipa PAVILION
22h00- 03h00
18. Salonul de proiecte
Calea Moșilor, nr. 62‐68, etaj 2
program: 19h00 – 03h00
Anca Munteanu Rimnic și Delia Popa la Salonul de Proiecte
artiști: Anca Munteanu Rimnic, Delia Popa
19. Spațiul Platforma
Calea Moșilor, nr. 62-68, etajul 1
program: 19h00 – 04h00
Eroziune (după teoria derivei continentelor); artist:Ciprian Ciuclea
20. UAP /Centrul Artelor Vizuale București
str. Biserica Enei, nr. 16
program:19h00 – 04h00
Zece plus
artiști:Ion Anghel, Cezar Atodiresei, Cătălin Bălescu, Traian Boldea, Marcel Bunea, Ion Lazăr, Petru Lucaci, George Moscal, Alexandru Rădvan, Mihai Sârbulescu şi profesorii asociaţi: George Mircea, Horea Paştină, Andrei Tudoran
EVENIMENT SPECIAL NAG
Bucharest’s Ghosts; artist: Katerina Psaradeli
21. UAP /Galeria Galateea
Calea Victoriei, nr. 132
program:19h00 – 04h00
Ceramica de Galateea Aura formei
artiști: Gherghina Costea, Ioana Șetran, Simona Tănăsescu, Cristina Bolborea, Vasile Cercel, Georgiana Cozma, Monica Pădureț, Aniela Ovadiuc, Bianca Boeroiu, Adela Bonaț, Romana Cucu Mateiaș
curator: Cristina Popescu Russu
EVENIMENTE SPECIALE NAG
Artiști ceramiști în Galeria Galateea 2010-2013
19hoo- 20h00
Lansarea revistei Academy of Ceramics Now nr.2
20hoo- 21h00
International Academy of Ceramics – XI, China, 2008
21hoo- 22h00
Prima Bienală Internațională de Ceramică din România (Cluj)
22hoo- 23h00
Ceramica româneasca azi – Mogoșoaia 2010
23h30- 00h00
Bienala Internațională de ceramică, Taiwan 2012
00h00-01h00
Artiști ceramiști internaționali
01h00-02h00
Keramik im Steinbruch / Austria, Flora cum arte – Tulln / Austria, Armata de teracotă, Xian / China, Kohila 2006 / Estonia
02h00-04h00
22. UAP /Galeria Orizont
Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 23A
program:19h00 – 04h00
Interferențe vizuale buzoiene
artisti prezentați: Mădălina Canter, Bogdan Ciobanu, Gheorghe Ciobanu, Gheorghe Coman,Liliana Crăciun, Sonia Dinu, Pompiliu Dobrin, Ciprian Dominoschi, DanDrăghiciu, Claudiu Ştefan Ene, Georgeta Hlihor, Mihai Hlihor, Diana Irimia,Ştefan Adrian Lăzărescu, Daniel Bogdan Lefter, Sorin Manta, Florin Menzopol,Gabriel Mihalache, Razvan Mihalcea, Rodica Panaitescu, Cristina Diana Petrache,Emil Pricopescu, Miruna Sebea, Adina Stănescu, Tiberiu Stănescu, Valeriu Şuşnea, Gheorghe Staicu, Gheorghe Stoica, Anca Szep Dorojan, Rodica Tache Gheorghe, Luminita Toader, Aurelia Tudorache, Vasile Tudorica, Liusic Vrapciu
curator:prof.dr.Valeriu Şuşnea, preşedintele filialei UAP Buzău
23. UAP /Galeria Simeza
bd. Nicolae Bălcescu, nr. 20
program:22h00 – 02h00
A 3a ediție a Salonului de gravură / sculptură în piatră
artişti participanţi: 25 de graficieni şi 15 sculptori
curatori: Liviu Russu, Iuri Isar
24. UNAgaleria
str. Budișteanu, nr. 10
program: 19h00 – 04h00
ULTRAPORTRET
Studenți din Universitatea de Arte si Design Cluj, Sectia Foto-Video
artişti:
DemeterIringo, Huluban Ana-Maria, Pantea David
coordonator temă: prof. univ. dr. Feleki Károly
Văcar Andrei, Ștefan Andreea, Cocișiu Teodora, Zan Filip
coordonator temă: lect. univ. dr. Kalló Angéla
Bersan Olga, Pataki Mihai, Teodora Șteflea, Fedorovici Octavian, Năstase Cristina
coordonator temă: prof. univ. dr. Feleki Károly
Zăhan Alin, Podină Cosmina, Martin Bianca, Fejer Bernadett, Hriţcu Gabriel, MogaIlarion, Gavriluţă Mihaela, Kotona Cristina
coordonator temă: asist. univ. dr. Rădulescu Alexandru
Fejer Bernadett, Cucu Maria, Martin Bianca, Chira Alexa, Epure Andreea
coordonator temă: prof. univ. dr. Găină Dorel
Cichindel Ileana, Bocșe Daniel, Simtion Oana, Nechita Andreea, Jambor Anita, Bărbos Maria, Sveț Olga, Cozma Valentin, Crăciun Andra, Lunganu Ina, Revnic Claudiu, Lăzărean Iuliana, Feiereisz Darius, Preda Ștefana, Sălăgean Flaviu, Ionescu Luiza, Tiru Sanda, Szabo Timea, Bouroșu Diana, Fejer Bernadett
coordonator temă: conf. univ. dr. Savinescu Eugen
curator expoziție: prof. univ. dr. Feleki Károly
25. Victoria Art Center
bd. Calea Victoriei, nr. 12C
program:19h00 – 04h00
Orașul văzut de generația ’80
artiști: Alexandru Antik, Olimpiu Bandalac, Rudolf Bone, Călin Dan, Mircea Florian,Teodor Graur, Radu Igazság, Iosif Király, Petru Lucaci, Valeriu Mladin, Alexandru Patatics, Dan Perjovschi, Romelo Pervolovici, Marilena Preda Sânc, Gheorghe Rasovszky, Mircea Stănescu, Roxana Trestioreanu, Ütő Gusztáv, Sorin Vreme
curator: Adrian Guță
26. Zorzini Gallery
str. Thomas Masaryk, nr. 31
program:19h00 – 04h00
Let’sTalk about Cars – finisaj; artist: Dan Beudean; curator: Adina Zorzini
SPAȚII ALTERNATIVE
27. ART HUB
bd. Mărășești, nr. 107, sector 3
program:19h00 – 04h00
vernisaj:19h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
GrowArtCamp Sfântu Gheorghe
artiști: Nicu Ivan, Ozana Nicolau, Cătălina Nistor, Tudor Petrescu, Mirona Radu, FlaviuRogojan, Constantin Rusu, Seyr, Vali Soare, Alexandra Șoldănescu, Iulia Toma
curator: Nona Șerbănescu
28. ATELIER ANA ALEXE
str. Transilvaniei, nr. 3, sector 1
program: 21h00 – 02h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
distanța dintre corp și pleoape
artiști: Ana Alexe, Cătălin Matei, Diana Bobina, Nicu Ilfoveanu, Otilia Mihalcea
29. Atelierul de producție
bd. Splaiul Unirii, nr. 160, sector 4
program:19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
MAtROane și PAtROane
artiști: Nuclearfairy, Ada Musat, Otilia Cadar, Buzu, Maria Brudasca, Low Ree
30. Backspace /open studio
str. Iacob Negruzzi, nr. 28
program:19h00 – 04h00
vernisaj:19h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Pictural revival
artiști: Daniel Crăciun, Victor Bratu
31. Carol53
bd. Carol I, nr. 53, sector 2
program: 19h00 – 04h00
EVENIMENTE SPECIALE NAG
Zona de zbor
artiști: Ortaku, Creaturi Drăguțe, Raid, Sefeu Comics Corporation Supreme
20h30- 04h00
I’m (not) here, I’m (not) there
artist: Irina Ghenu
32. Casa Ion Mincu OAR
str. Pictor Arthur Verona, nr. 19, sector 1
program: 21h00 – 00h00
Interieur- Exterieur
artiști: George Anghelescu, Anca Boeriu, Matei Branea, Codruta Cernea, Ioana Ciocan, Jan Eugen, Dorina Horatau, Cristian Raduta, Florin Stoiciu, Aurel Tar, Stefan Ungureanu, Aurel Vlad
33. Casa Mița Biciclista
str.Biserica Amzei colț cu Christian Teller
program:19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Pictură la colț; artist: Anca Mureșan
34. Dianei Patru
str. Dianei, nr.4, sector 2
program: 19h00 – 03h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
România în imagini; artist: Irina Ghenu
35. Foto-Video UNArte @ AristoCats
str. Teodor Ștefănescu, nr.1, sector 2
program:19h00 – 03h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Povești, bîrfe, bani și Facebook
Un proiect al studenților departamentului Foto-Video UNArte
artiști: Laura Caraculacu, Anamaria Cășaru, Marian Dumitru, Dan Fiera, Vlad Mihăilescu, Iulia Mocanu, Ramona Cristina Opran, Camelia Opriţa, Mihai Andrei Sebestyen, Cristian Tălpeanu, Gelu Toaipă, Anca Tomescu
36. Galeria 26
str. Dr. Staicovici, nr.26
program:19h00 – 04h00
The Beloved
artist: Simona VIlău
37. Galeria LABORNA
str. Icoanei, nr.17
program: 19h00 – 04h00
BORNA1
artiști:Traian Boldea, Ciprian Paleologu, Marian Poiană
38. Hala OXIGEN
str. Sergent Nuțu, nr.2
program: 21h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
OXIGEN#4 – Fotosinteza
artiști: Nicu Ilfoveanu, Michele Bressan, Doru Popescu, Alexandru Dragomir, Bogdan Gugu,Mihai Rotariu
39. Home Mătăsari
str. Mătăsari, nr.17
program: 19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
DEBRIS
artiști:Alexandra Albu, Adrian Axinte, Alexandra Baciu, Misha Diaconu, Radu Drăgan, Andreea Floreanu, Mihaela Ghiță, Radu Gorgoș+ Raluca Râcean Gorgoș, Antonia Ionescu, Bianca Ioniță, Agnieszka Kucharska, Diana Manole, George Marinciu, Andreea Oneață, Aniela Ovadiuc, Rene Răileanu, Sabina Suru, Ana Tomescu, DianaTudose, Daniela Turcu, Marius Vătămanu, Daniela Vîrlan.
40. Laboratorul de Imunologie
str. Henri Coandă, nr. 31
program:19h00 – 03h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Fugue in Four Voices
artişti: Larisa David, Ioana Gheorghiu, Alice Gancevici & Remus Pușcariu
41. Make a Point
str. Morarilor, nr. 1, sector 2
program:19h30 – 03h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Tigru. Pepene
artişti: Silvia Costin, Suzana Dan, Hermes Luaces, Juan de Dios Marfil, BogdanTeodorescu
42. NAG
str. Piața Amzei, nr. 5, sector 1
program:19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL PRODUS DE NAG
While We Wait #2
artist: Sorina Vazelina
43. nou9
bd. Aviatorilor, nr. 9, sector 1
program:19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Digital vs Analog 2013
artiști: Cristina Frentiu Socolescu, Mihai Morărescu, Misa Diaconu
44. OutDOR
Parcul Cișmigiu (zona debarcader)
program:20h00 – 00h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
OpenDOR
artiști: Rene Raileanu, Maria Magdalena Wawrzyńczyk, Agnieszka Kucharska
45. Palatul Voievodal – Curtea Veche
Str. Franceza, nr. 25 – 31
program:19h00 – 04h00
Temporal Perceptions
artiști: Adela Bonaţ, Adrian Moise, Agnieszka Kucharska (Polonia), Alberto Mariani(Italia), Anamaria Avram, Aniela Ovadiuc, Bogdan Mateiaș, Cătalin Oancea,Cosmin Petru Paulescu, Cristian Raduţă, Gabriel Brojboiu, GeorgianaCozma, Irinel Moldoveanu, Krasimir Russev (Bulgaria), Lucian Ţăran,Maria Pop Timaru, Lisandru Neamţu, Mirela Iordache, Simona Antoniu, Mihai Morarescu, Valentin Soare
curatori: Simona Antoniu, Irinel Moldoveanu.
46. POP UP
Str. Nicolae Tonitza, nr. 11, et.2, ap.5/ contactpopupgallery@gmail.com
program:19h00 – 04h00
vernisaj: 19h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
BOLD
artiști: George Anghelescu, Matei Branea, Irina Broboană, Codruța Cernea. Flavia Lupu. Noper. Ștefan Ungureanu. Daniela Vîrlan
&THE NUGGERS
Concert live THE NUGGERS, 23h00
47. Proiect 1990
Piața Presei Libere
program:19h00 – 22h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Oestridae Dominant; artist: Stefan Radu Crețu; curator:Ioana Ciocan
48. Romanian Design Week
Palatul Știrbei, bd. Calea Victoriei, nr. 147
program19h00 – 04h00
49. SPAM
Parcul Carol (lingă Arenele Romane, str. Cuțitul de argint, nr.3)
program19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Fiecare vrea pe soclul lui; artist:Andrei Ciubotaru; curator:Ioana Ciocan
50. Studio ARTE
str. Episcopiei, nr 2-4
program 19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Noaptea Devoratorilor de Video Art #4
artiști:Alexandru Patatici cu o selectie de studenti UNAB, Alexandru Badelita, CatrinelCotae, Ciprian Ciuclea, Gabi Stamate, Marilena Preda Sanc, Marius Tanasescu,Mihai Zgondoiu, Patricia Teodorescu, Radu Igazsag, Valeriu Schiau,FemLink
curatori:Patricia Teodorescu, Olivia Nitis
51. Teatrul Țăndărică
str. Eremia Grigorescu, nr 24,
program19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
IEPURI
artiști: Mvi Airam, Traian Boldea, Matei Branea, Mihai Bulf, Radu Burduj, Anca Dima, Florin Pantilimon, Nicolas Papagheorghe, Adrian Popescu, Adrian Preda, Lea Rasovszky, Spesh, Simona Vilau, Daniela Virlan
52. Urbanesc
str. Pictor Ștefan Luchian nr. 17
program19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
UltimulEtaj – o cartare fotografică a Bucureștiului
artist:Ștefan Tuchilă
21h00- 01h00
TextFest-expoziție interactivă în cadrul Festivalului Scrie despre Tine
artiști moderatori: Vera Ion, Sorin Poama, Mihaela Mureșanu, Olivia Oancea, Corina Ciubotaru, Cosmin Briciu, Anca Ștefan, Isoloda Zavoianu.
53. World PressPhoto 2013
Piața Universității, bd. Regina Elisabeta
program:11h00 – 04h00
54. ZorziniGallery @ McCann Erikson Garage
str.Jules Michelet, nr.18
program:19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
Framing Chronology
artiști:Herman Levente & Sandor Szasz
55. Atelierul de Print
str. Mavrogheni, nr.10
program:19h00 – 04h00
EVENIMENT SPECIAL NAG
București Optimixed PAF Performart4
artiști: Loreta Isac vs Lartist
Comentarii recente