O seara de exceptie vineri seara la “Dansez pentru tine” cand, in premiera in istoria emisiunii de la Pro Tv, toate cele patru echipe din concurs s-au aflat la duel. Chiar daca au avut de pregatit nu mai putin de cinci dansuri fiecare, perechile dueliste s-au prezentat la inaltime si au luat note foarte bune, insotite de aprecierile juriului si sustinerea publicului. Dansuri si coregrafii spectaculoase in care vedetele si partenerii lor au intruchipat personaje celebre precum Popeye Marinarul, Olive, Barbie, printese sau lebede buclucase, surprize inedite pregatite concurentilor si dansuri umanitare extraconcurs cu trupa LaLa Band, Mandinga si Adelina Chivu, mai sexy ca niciodata, toate au fost ingredientele unei editii speciale “Dansez pentru tine”, la finalul careia s-au aflat numele celor trei echipe de pe podium, care se vor lupta vinerea viitoare pentru marele premiu de 60.000 de euro: Catrinel si Ionut, Pepe si Andreea si Jojo si Ionut.
Emisiunea a fost urmarita de peste doua milioane de telespectatori din intreaga Romanie, in minutul de aur de la 20.46 si timp de aproape 5 ore (20.30 – 01.22) Pro Tv a fost lider absolut de audienta.
Chiar daca au prezentat, conform juratilor, unul dintre cele mai frumoase tango-uri vazute vreodata pe scena “Dansez pentru tine”, pe care ar fi vrut sa-l noteze cu 15, iar notele primite la toate celelalte 4 dansuri din concurs au fost extrem de mari, echipa care a parasit aseara competitia a fost cea formata din Aylin si Ovidiu. Ei au plecat cu fruntea sus, in aplauzele prelungite ale juriului si ale publicului.
Jojo a fost sigura ca munca sustinuta, orele nesfirsite si epuizante petrecute in salile de repetitii, dar mai ales dorinta enorma de a-l ajuta pe partenerul sau greu incercat de soarta si de a-i oferi macar de acum inainte o viata mai buna, nu vor avea cum sa nu dea roade. Faptul ca toate cele trei echipe ramase in concurs au plecat cu sanse egale in marea finala din 2 decembrie, publicul fiind cel care va decide cine este marele castigator, a venit ca o implinire a dorintei lui Jojo care spunea la incepul editiei ca ea are credinta ca in aceasta seara se va intampla un lucru extraordinar, sufletul ei spunandu-i ca cineva de sus va aranja lucrurile in asa fel incat sa fie bine pentru toata lumea. Asa se face ca toate cele trei echipe sunt deja pe podium, oricare dintre ele avand sanse egale sa plece acasa cu marele premiu.
Pe langa cele trei dansuri noi din concurs, concurentii au avut de interpretat dansurile cel mai slab, dar si cel mai bine notat. Echipa formata din Catrinel si Ionut a stralucit la funcky-jazz unde a plouat cu note de 10, a facut un Bollywood remarcabil in timpul caruia telespectatorii s-au reintalnit cu simpaticul pestisor de aur si au pus in scena un bal mascat in timpul caruia au ras de problema pe care o are Catrinel la glezna, aratand ca pot trece peste necazuri zambind.
Pepe si partenerea sa, Andreea, au reeditat succesul de la belly-dance, facandu-l pe temutul jurat Mihai Petre sa se ridice in picioare si sa-i noteze cu cea mai mare nota din concurs. Cei doi au facut senzatie si cu cel mai slab notat dans, reggaeton, cand au si primit trei de zece, in dansul de deschidere al serii. La fel de bine s-au descurcat si la folclor international, bal mascat si funcky-jazz. Pepe si Andreea au fost sustinuti chiar de pe ringul de dans de prietenii si familiile lor. Pentru Andreea a dansat chiar mama sa, impreuna cu antrenorul ei, iar Pepe si-a vazut in ringul de dans fratii, verisorii, nepotii si prietenii.
Poate cea mai emotionata echipa din concurs, Jojo si Ionut au dansat nu numai cu corpul, dar si cu sufletul, melodiile si temele dansurilor lor fiind dedicate oamenilor pe care ii iubesc. Jojo insasi a ales coloana sonora a dansului japonez pe care l-au intrepretat la bal mascat, acesta fiind dedicat sotului ei, mare iubitor al culturii japoneze. Inaintea dansului de la bal mascat, Ionut nu si-a mai putut stapini lacrimile in momentul in care fratii sai au aparut pe scena si au dansat pentru el, iar la finalul coregrafiei o inima uriasa a stapanit platoul. Acesta a fost si semnul care i-a dat lui Jojo convingerea ca “aceasta e o seara binecuvantata, plina de emotie, iar lui Ionut i se va intampla ceva bun.” Credinta i-a fost indeplinita, astfel ca cei doi sunt deja in finala. Jojo a avut intalnire si cu Madam Marga pe ringul de dans, personajul atat de indragit careia actrita ii da viata in fiecare miercuri seara la Pro Tv si care a dansat pe scena de la “Dansez pentru tine” alaturi de colegii si prietenii ei de la ”Serviciul Roman de Comedie”.
Tinerii din trupa LaLa Band au demonstrat ca sunt cei mai buni si au cucerit cu vocile si dansurile lor toata Romania. Vineri seara a fost randul lor sa danseze pentru o cauza nobila. Cei 20 de tineri talentati din LaLa Band si-au unit fortele pentru a implini visul a 9 copii talentati, intr-un dans umanitar de exceptie, care a ridicat sala in picioare si le-a adus apaluze la scena deschisa. Trupa „Born For Trouble”, cei pentru care tinerii de la LaLa Band au intrat in ringul viselor, s-a compus in cadrul unui proiect non-profit, infiintat in urma cu un an pentru educarea copiilor din Ferentari si pentru a le oferi celor talentati o sansa de a iesi din ghetou. Trupa este compusa din 9 copii, care provin din familii cu probleme financiare si nu numai. Majoritatea copiilor fie au un singur parinte, fie acestia sunt divortati sau nu au un loc de munca.
Adelina Chivu a intrat pentru prima data in ringul de la “Dansez pentru tine” vineri seara, la Pro Tv, pentru un moment coregrafic cu scop umanitar. Sotia fotbalistului Cristi Chivu a acceptat propunerea de a dansa pentru a ajuta o fetita de 11 ani, Ioana Lucia, extrem de darnica si talentata, dubla campioana mondiala la balet care viseaza sa-si poata continua antrenamentele de dans de performanta. Venita in tara alaturi de cele doua fetite ale ei pentru a pregati asa cum se cuvine sarbatorile de iarna in casa noua, in timp ce sotul ei este in cantonament, Adelina nu a putut refuza propunerea producatorilor de la “Dansez pentru tine”, mai ales ca astfel spera ca si sarbatorile micutei Ioana vor fi mult mai bune. Adelina a facut pereche in editia de vineri seara cu Edi Stancu, coordonatorul baletului emisiunii “Dansez pentru tine”, si au prezentat un R&B de exceptie. Adelina a fost sustinuta nu numai din public, dar si de pe scena de fiica ei, Natalia, care a tinut sa prezinte si ea un dans ad-hoc pe marea scena de la “Dansez pentru tine”.
Pe langa Adelina Chivu si trupa LaLa Band, invitati speciali in ringul emisiunii au fost si Elena si Nino de la trupa Mandinga care au realizat un dans pitoresc in scop umanitar. Imbracati in haine cu imprimeuri de piele de animal, cei doi membri ai trupei Mandinga au facut un dans african provocator, conceput de coregrafa Georgiana Caita (Caprioara). Cu ajutorul lor, doi fratiori talentati la dans si foarte silitori, dar loviti de soarta vor avea parte de un an mai bun si de speranta intr-o viata mai buna in care sa se poata bucura de marea lor pasiune, dansul.
Cele 3 echipe care se vor lupta vineri, 2 decembrie in Marea Finala pentru 60.000 de euro pot fi votate la SMS 1322 cu numele vedetei sau la numerele de telefon: 0900.760.401 (Catrinel), 0900.760.405 (Jojo), 0900.760.408 (Pepe). Doar votul telespectatorilor este acela care va hotari ordinea clasamentului, implicit si sumele pe care le vor primi cele 3 echipe de pe podium.
Comentarii recente