Leonardo DiCaprio (42 de ani) actorul din The Revenant, rol pentru care a fost recompensat anul trecut, pentru prima oara in cariera, cu un premiu Oscar, reuseste sa se faca iubit nu numai pentru rolurile din filmele in care joaca dar si pentru atitudinea pe care o are fata de mediu.
In aceasta ordine de idei, actorul a anuntat marti, in cadrul unui discurs tinut la Universitatea Yale, ca fundatia lui va dona 20 de milioane de dolari pentru a sustine lupta impotriva schimbarilor climatice. DiCaprio a spus in cadrul discursului sau: “Suntem mandri sa sustinem munca a 100 de organizatii din tara si de peste hotare. Aceste organizatii sunt active pe teren, protejand oceanele, padurile si speciile aflate in pericol pentru viitoarele generatii – abordand provocarile urgente, existentiale ale schimbarilor climatice. Provocarea la care trebuie sa raspundem noi este sa gasim noi surse de energie, sa gasim modalitati prin care sa angajam milioane de oameni si sa transformam fiecare individ intr-un avocat care militeaza pentru aer si apa curata. Trebuie sa le cerem politicienilor sa accepte stiinta mediului si sa isi ia angajamente curajoase inainte de a fi prea tarziu.”
Din pacate, Donald Trump nu crede in stiinta mediului si nici nu are de gand sa isi ia vreun angajament in acest sens in ciuda faptului ca SUA sunt afectate tot mai des si tot mai violent de catastrofe naturale.
Chiar si in conditiile in care Donald Trump a retras SUA in luna iunie din Acordul de la Paris privind clima, Leonardo DiCaprio crede ca SUA poate combate schimbarile climatice, declarand: “Inca mai cred ca Statele Unite au potentialul sa conduca lumea in aceasta privinta. Putem doar sa speram ca presedintele va incepe sa vada si el acest lucru”, a mai spus DiCaprio in cadrul discursului sau.
Fundatia lui Leonardo DiCaprio se concentreaza asupra schimbarilor climatice, a drepturilor indigene, a zonelor salbatice si pe conservarea oceanelor. De la infiintare, in 1998, fundatia actorului a acordat granturi de 80 de milioane de dolari.
Comentarii recente