CloseUp este programul binecunoscut de duminică, difuzat la MGM Channel o dată pe lună, care prezintă opera și viața unui regizor renumit. Acest program incitant și special nu trebuie ratat, deoarece vă aduce mai aproape de cei care au influențat Hollywood-ul din spatele camerelor de luat vederi. În luna iulie Close-up îl are în vizor pe regizorul, producătorul şi actorul canadian Norman Jewison.
Încă din studenţie Jewison s-a implicat în scenariul, regia şi distribuţia diferitelor producţii teatrale. Nominalizat la Oscar în repetate rânduri, el şi-a început cariera în televiziune şi apoi a fost angajat ca regizor de film, creând adevărate capodopere ale cinematografiei, precum: Afacerea Thomas Crown, Rollerball, Carter, zis “Uraganul”, Jesus Christ Superstar şi Moonstruck.
Talentatul regizor a abordat genuri diferite de film, de la comedii romantice, drame poliţiste despre rasism, până la SF-uri şi chiar musicaluri. Cu alte cuvinte el este modelul perfect al “povestitorului”. În multe dintre filmele sale, Jewison a tratat importante teme politice şi sociale, ţintind chiar să aducă anumite subiecte importante şi controversate în atenţia publicului larg.
În 1988, Norman Jewison a fondat Centrul Canadian de Film din Toronto pentru a susţine tinerii regizori aspiranţi. Această instituţie este în continuare pe primul loc în Canada în formarea profesională avansată a oamenilor de film, televiziune şi new media.
Pentru a avea o privire de ansamblu asupra acestui regizor excepţional, urmăriţi producţia În arşiţa nopţii, o poveste despre un detectiv de culoare care trebuie să treacă peste prejudecăţile rasiale pentru a rezolva cazul unei crime. Sidney Poitier şi Rod Steiger ne oferă o interpretare excelentă în acest film laureat cu Oscar şi difuzat la MGM Channel în data de 31 iulie, de la ora 21.30.
În viitorul apropiat, nu mai există război, dar există Rollerball. Într-o societate excentrică în care corporaţiile au înlocuit naţiunile, violentul joc Rollerball este folosit pentru a controla populaţia şi pentru a demonstra ineficienţa individualităţii. Totuşi, un jucător se ridică şi luptă pentru libertatea sa, ameninţând controlul corporaţiilor. Urmăriţi-l pe James Caan în varianta originală a lui Rollerball, duminică, 31 iulie, la ora 23.40.
Vin ruşii, vin ruşii! ne prezintă o poveste comică din timpul Războiului Rece, despre haosul generat de un submarin rusesc care ajunge accidental în apropierea unui orăşel din New England. Urmăriţi-l pe Alan Arkin în această savuroasă comedie de război, duminică, 31 iulie, de la ora 1.55.
Scripcarul de pe acoperiş este plasat în pitorescul sat ucrainean Anatevha, unde un lăptar sărac se confrunta nu doar cu dorinţa de a găsi soţi bogaţi pentru cele cinci fiice ale sale, dar şi cu pretenţiile arţăgoasei sale soţii. Urmăriţi acest musical antrenant de la ora 4.00, pe 31 iulie.
Lăsaţi-l pe maestrul povestitor, Norman Jewison, să vă prindă în vraja sa, duminică 31 iulie la MGM Channel.
Comentarii recente