Avem dreptul la cultura! – acesta este sloganul care sta la baza noii grile a TVR 3, din aceasta toamna, bogata in oferta sa de programe de larg interes.
Din 2 octombrie, cultura, educatia si productiile regionale – devin elementele definitorii ale postului TVR 3 care va acoperi, de dimineata pana la ora 18.00 emisiunile culturale si de actualitate realizate de cele cinci studiouri teritoriale ale TVR, emisiuni de cultura si traditii ale minoritatilor, iar de la ora 18.00 – Telejurnalul Moldova, urmat apoi de stiri culturale, talkshow-uri de cultura, dezbateri pe temele zilei din cultura romaneasca si internationala, film, teatru. Nu vor lipsi nici evenimentele culturale de inalta tinuta: spectacole de opera, poezie, de dans clasic si contemporan, concerte simfonice, festivaluri de gen sau proiectul „Timisoara, capitala culturala europeana”.
Astfel, TVR 3 devine liantul care uneste oferta programelor diverse (stiri, sport, cultura, actualitate regionala) din principalele zone geografice ale tarii dar si postul care aduce telespectatorilor romani, la ore de maxima audienta, cele mai indragite emisiuni culturale ale Televiziunii Romane, filme clasice, teatru, concerte, programe ce promoveaza evenimente sau obiceiuri din diferite zone ale tarii, emisiuni culturale, programe educative si programe speciale si transmisiuni de la evenimente culturale de referinta.
Amintim aici doar de Festivalul Enescu ce contunua la TVR 3, de Festivalul si concursul international Haricleea Darcle, de Festivalul de Jazz de la Sibiu, de editia jubiliara a Festivalul Crizantema de Aur si multe altele.
Unicitatea programelor TVR 3 este data si de faptul ca in afara de pastrarea traditiilor si culturii romanesti, se aloca spatiu de emisie minoritatilor nationale care traiesc in tara noastra, reflectand in acelasi timp evolutiile culturale internationale.
In plus, alaturi de vedetele: Camelia Vacaru (Cult@rt), Grigore Lese (Drumul lui Lese), Marius Constantinescu (Interviurile Festivalului Enescu) sau Radu Nechit (Arte, carte si capricii), la TVR 3 vor fi prezente cu programele proprii si vedetele posturilor TVR Timisoara, TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Iasi si TVR Tg. Mures.
Astfel ca, din 2 octombrie, publicul larg interesat de educatie si cultura la inceput de mileniu al XXI-lea este invitat la TVR 3 – o Agora pentru elite locale, nationale si internationale – dar si o oglinda a valorilor romanesti – toate, reflectate in programele pregatite pentru aceasta toamna.
Comentarii recente