M-am nascut in Romania si pot spune cu mana pe inima ca nu ma vad nicicum traind in alta parte. Si asta nu pentru ca sunt naiva sa cred ca nicaieri nu-i ca acasa, ci pur si simplu pentru ca asa sunt eu “lipita de glie”. Ma vad traind aici si numai aici pana la sfarsit.
Dupa ce am terminat facultatea si am intrat in campul chinuit al muncii din Romania, cele mai bune prietene ale mele din liceu imi spuneau sa plec si eu, ele se stabilisera deja, una in Franta, cealalta in America. Imi spuneau ca afara numai sa nu vrei, nu iti gasesti un job si ca din orice job de afara poti trai decent, iti poti lua o casa, o masina… Pe mine ma lasau rece chestiunile astea, eu ma gandeam doar… si daca mi se va face dor?
Acum, la 14 ani de atunci, ma gandesc la lucrurile de care mi s-ar fi facut dor. De fetele triste si chinuite de pe strada? De nesimtitii care scuipa coji de seminte in autobuz? De soferul grabit de autobuz care mi-a prins copilul intre usile vehiculului, speriindu-ma de moarte? De mirosul puternic de detergent de la raionul de carne din Carrefour amestecat cu miros greu de mortaciune? De asistenta de la Cantacuzino care mi-a zis in facultate cu zambetul pe buze: “n-aveti nimic, mergeti acasa” cand diagnosticul era stafilococ auriu? De “otrava” din mancarea pe care o cumpar cu bani multi, din lipsa de altceva mai curat? De mediocritatea care detine mereu posturi de conducere in Romania? De cancanul ieftin si agramat? De politica incoerenta si obraznica? De inchisorile devenite pepiniere de scriitori? De cladirile vechi cu arhitectura si istorie devenite adaposturi pentru homeless-i? De spitalele in care usile de la salile de operatie se tin intr-o balama? De birocratia care inchide o afacere inainte de a demonstra ca poate schimba ceva? De scolile in care profesorii se plang ca vor cadouri mai mari de la parinti? De gradinitele care “bat” copiii? De colturile de rai umplute cu resturi menajere duhnind a nesimtire si nepasare? De serviciile medicale decontate de stat la care s-au epuizat mereu locurile? De programarile la medici specialisti care se fac la trei luni de la apel? De dezorientarea perpetua a unor oameni care nu mai stiu daca e bine ceea ce teoretic e considerat bine si daca ce e rau e chiar atat de rau? De emisiunile de stiri la care injuraturile nu se mai cenzureaza? De fatucile penibile si seci promovate drept vedete? De soselele ucigase? De “sa moara capra vecinului”? De cabinetele medicale sarace si pline in care miroase greu si in care te simti umilit cand intri? De muntii ramasi fara copaci? De programele tv intens manelizate? De toate regulile care se ignora? De frica? De oamenii care aparent o duc bine dar care sufera din ce in ce mai des de atacuri de panica? De otrava pe care o inspir de cate ori merg pe jos? De clubul de fite care a trezit cu muzica lui mai multe cartiere in miez de noapte dar nimeni nu stia ce sa faca? De reclamatiile care se fac dupa indicatiile: sunati la politia sectorului 1, apoi, sunati la politia sectorului 5, sunati inapoi la sectorul unu si apoi sunati la politia nationala? De Colectiv si cele 1000 de probleme pe care le-a adus la lumina acest caz? De primarii corupti, hoti si, eventual, fara bac? De presedintele “ha!ha!ha!” sau de cel “ghinion”? De legumele din Turcia si usturoiul din China? De pacalelile numite atragator Black Friday? De angajatorii care pun problema de genul: aveti copii? Dar stiti ca veti fi nevoita deseori sa lucrati peste program… si completeaza dand pe afara de atata competenta… multi nu au facut fata tocmai din cauza asta… De ințelegerile de genul “rezolv pana maine” si lucrurile raman in stand by cu lunile? De metrourile devenite “cutii de sardele”? De oamenii fara visuri si fara idealuri? De rahatii de pe trotuare? De copiii deveniti mult prea destepti mult prea devreme? De scolile ucigase de inocenta? De nevroza? De depresie? De balci? De bataie de joc? De o perspectiva fara speranta? De bunicii care joaca rol de parinti pentru nepoti? De parintii absenti din vietile copiilor? De anapoda? De nefiresc? De neputinta? De inertie? De prostia cu care se imbratiseaza lucrurile nefiresti? De “Eminescu nu mai e la moda” spus fara a avea nici macar habar de marile lui idei? De bruma de stiinta redata intr-o maniera cat mai cool pe Facebook? E trist ca desi mi se pare ca am enumerat destul de multe, am senzatia ca abia am inceput lista….
Si cu toate astea numai aici ma vad traind… Sunt fraiera, sunt proasta? Poate ca da… Presedintele ha!ha!ha! ne-a zis foarte clar sa o luam din loc daca nu ne convine aici…Eu sunt ca raia insa, nu plec nici in ruptul capului…Iar asta nu inseamna in niciun caz ca sunt mandra ca sunt romanca… Nu sunt mandra deloc ca multe dintre chestiunile enumerate mai sus imi definesc tara in momentul de fata… si implicit… sunt parte din mine. O parte din mine care inseamna frica, inseamna dezgust, inseamna revolta, inseamna angoasa, panica si o oboseala nejustificata generata de chestiile mici cotidiene care te dau peste cap in fiecare zi numai din cauza ca traiesti aici… Nu pot fi mandra ca a fi roman inseamna a fi o parte din marele intreg care i-a dat pe Brancusi, Cioran, Eliade, Enescu, Eminescu, Grigorescu, etc, etc… atat timp cat mi-e frica sa intru intr-un spital, mi-e frica sa nu-mi cada vreo bucata de zid in cap cand merg pe strada, mi-e frica de birocratie, de strazile supraaglomerate si de incompetenta care pare sa ne acapareze din ce in ce mai mult…
Mandra, nemandra, voi ramane aici fie si numai pentru o cafea bauta intr-un weekend senin de vara pe terasa de la Economat privind Pelesul. Voi ramane pentru batranii simpatici care il intreaba pe fiu-miu in autobuz cati ani are, si, dupa cateva vorbe schimbate imi ureaza sinceri si calzi “sa va traiasca!” facandu-mi inima sa-mi bata tare de bucurie si mandrie. As ramane pentru vecinii de bloc cu care schimbam repede dimineata sau seara cateva amabilitati dragute. As ramane pentru taranii draguti de la tarabele din piata, care, dupa ce cumperi, iti ureaza “sa fii sanatoasa maica!”. As ramane pentru rudele si prietenii patimasi care stau aici, indura civilizatia precara si se tot intreaba, “de ce la altii se poate si la noi nu?” As ramane ca sa prind printre primii iesirea din mocirla… pentru ca sunt atat de naiva incat sa mai sper… As ramane ca sa ii mai arat lui fiu-miu ca la noi e mai frumos si ca-n Turcia si ca-n Bulgaria… As ramane pentru ca nu putem pleca toti. As ramane pentru merele care inca mai miros a mere si pentru absurdo-tragi-comicul cotidian care ma inspira mai mult decat ordinea si disciplina occidentala… As ramane pentru ca nu ma scaneaza nimeni inainte de a intra la mall, as ramane pentru satele impietrite in timp din Maramures si Bucovina si de aiurea, as ramane pentru limba de care mi se face dor cand plec fie si numai cateva zile din tara, as ramane pentru speranta aia mica, mica de tot, ca pot trai fericita chiar si in tarisoara asta atat de imperfecta a mea… As ramane pentru ca nu sunt mandra, dar pentru ca ma bucur sa fiu roman…La Multi Ani Romania!
Comentarii recente