„…Nu există nici un sport pe lume care să dea rezultate mai depline decât sportul nautic. El formează ochiul, sângele rece, stăpâneşte nervii, dezvoltă curajul, spiritul de iniţiativă pentru decizii prompte, dă fiinţei omeneşti putinţa de a conduce. Sportul nautic, stabilind cea mai perfectă armonie între spirit şi corp, este numit regele sporturilor şi sportul regilor. Acest sport este numai apanajul miliardarilor? Nicidecum. Bărcile se găsesc după toate pungile. Aceleaşi satisfacţii le poţi avea în barca pe care singur o conduci ca şi miliardarul care face înconjurul lumii în yachtul său somptuos ca un palat flotant. O barcă, un cuter, un mic yacht costă cât un automobil şi slavă Domnului, automobile avem destule.” Jean Bart
Asadar, daca regele sporturilor reprezinta pasiunea ta, esti asteptat in perioada 24-27 martie 2016 la Romexpo (Pavilioanele C4-C5) unde va avea loc cea de-a 8-a editie a Salonului Nautic International Bucuresti.
Evenimentul îşi continuă tradiţia reunind majoritatea companiilor active din domeniul nautic şi are ca scop promovarea produselor şi serviciilor conexe, oferind posibilitatea celor ce îndrăgesc sporturile nautice să se pregătească din timp pentru sezonul estival.
La expoziţie veţi putea admira şi cumpăra ambarcaţiuni de diferite tipuri şi mărimi de provenienţă autohtonă dar şi din import, caiace, canoe precum şi motoare inboard şi outboard, plăci de surf şi windsurf, echipamente de orientare, comunicare şi control. Nu vor lipsi nici ofertele pentru cursuri de navigaţie şi scufundări sau ofertele de yacht charter!
Salonul nautic nu este doar un spaţiu de prezentare şi vânzare, nu este doar un loc în care poţi să compari produsele şi să negociezi, este un loc de întâlnire şi socializare pentru cei ce împărtăşesc aceeaşi emoţie.
Program vizitatori:
Joi (24 martie): 10:00 – 18:00
Vineri-Sâmbătă (25– 26 martie): 10:00 – 19:00
Duminică (27 martie): 10:00 – 17:00
Acces:
Bilete: 15 lei
Copiii sub 10 ani beneficiază de intrare gratuită.
Foto: rudymarine.com
Comentarii recente