Turneul mondial 360° al trupei irlandeze U2 a devenit in urma concertului sustinut de rockeri ieri (10 aprilie) la Sao Paulo (Brazilia) turneul cu cele mai mari incasari din istorie, depasind recordul anterior stabilit de The Rolling Stones.
Actualul turneu al trupei U2 a inceput in iulie 2009 la Barcelona si mai are in program inca 20 de show-uri. In urma concertului de ieri de la Sao Paulo, U2 a depasit cifra de 558 de milioane de dolari, cat constituia vechiul record de incasari stabilit de The Rolling Stones. Pana in momentul de fata s-au vandut peste sapte milioane de bilete pentru cele 110 spectacole sustinute de U2 in cadrul turneului mondial 360°.
Potrivit Billboard Boxscore, la fiecare spectacol sustinut pana acum de U2 in cadrul turneului 360° au asistat in medie 63 000 de oameni, aducandu-le irlandezilor incasari de in jur de 6, 4 milioane de dolari pe show.
Ultimul concert U2 din cadrul actualului turneu mondial va avea loc pe data de 30 iulie 2011 la Festivalul de muzica Magnetic Music Hill din Moncton, Canada, unde vor canta in deschidere rockerii de la Arcade Fire.











Comentarii recente