În data de 3 aprilie 2012 a sosit în zona de cuibarit Narcis, prima acvila tipatoare mica dintre cele echipate cu transmitator satelitar în cadrul proiectului LIFE „Conservarea acvilei tipatoare mici în România”. Migratia mai multor acvile tipatoare mici din România este urmarita prin intermediul transmitatoarelor satelitare, o metoda foarte eficienta pentru a afla traseul acestora.
Acvila tipatoare mica este o specie vulnerabila, populatia mondiala fiind estimata la aproximativ 20 000 de perechi cuibaritoare. Conform celor mai recente studii, populatia de acvila tipatoare mica din România este estimata între 2000 – 2300 de perechi, reprezentând aproximativ 22% din populatia speciei la nivelul Uniunii Europene si 10% din populatia mondiala. Specia cuibareste în paduri depresionare, paduri de lunca, paduri din zone de deal si de munte, cea mai mare concentrare a populatiei din tara noastra fiind întâlnita în Transilvania. Este o specie migratoare, plecând de obicei în septembrie pentru a ierna în tarile din Africa Centrala si de Sud.
Narcis este un mascul adult echipat cu transmitator la data de 20 iulie 2011, de specialistii Societatii Ornitologice Române, cei ai grupului Milvus, respectiv ai Agentiei Regionale de Protectie a Mediului Sibiu la poalele Muntilor Fagaras, în partea estica a ariei de protectie speciala avifaunistica Piemontul Fagaras, judetul Brasov. Este tatal lui Gura de Aur, unul dintre puii de acvila de anul trecut care a fost echipat si el cu transmitator.
Narcis a plecat la drum în 21 septembrie 2011, trecând prin Bulgaria, Turcia, Siria, Israel, Egipt, Sudan, Eritrea, Etiopia, Uganda, Tanzania si a ajuns în prima zona de iernare, Zimbabwe, în 22 noiembrie. În migratia de toamna a parcurs 10 730 km. Si-a petrecut iarna în Zimbabwe, Mozambic, Africa de Sud si Botswana, cutreierând 6 670 km. A început migratia de primavara în 28 februarie 2012, parcurgând 8 632 km pâna la întoarcerea în Piemontul Fagaras. De la plecarea din România si pâna la întoarcere a parcurs 26 032 km si a trimis 1002 coordonate GPS. Atât toamna, cât si în aceasta primavara traseul parcurs a trecut foarte aproape de Bucuresti.
Urmarirea pasarilor cu transmitatoare satelitare furnizeaza informatii legate de arealul de cuibarire, folosirea habitatului, ruta de migratie si locul de iernare.
Activitatea si traseul lui Narcis si a celorlalte acvile cu transmitator satelitar se monitorizeaza în cadrul proiectului LIFE08 NAT/RO/000501 – Conservarea acvilei tipatoare mici în România, derulat în parteneriat de catre Agentia Regionala de Protectie a Mediului Sibiu, Asociatia Grupul Milvus si Societatea Ornitologica Româna.
Comentarii recente