In ciuda faptului ca cele doua nu sunt deloc adeptele acelorasi convingeri politice, Condoleezza Rice fiind o republicana trecuta prin administratia Bush, in timp ce Aretha Franklin e o sustinatoare infocata a lui Barack Obama inca de la inceputurile carierei politice a acestuia, fostul secretar de stat american si “regina muzicii soul” si-au dat intalnire pe aceeasi scena in cadrul unui concert umanitar. Cele doua au fost protagonistele unui spectacol de zile mari, ce a durat nu mai putin de trei ore, in fata a 8 000 de oameni, pe scena Mann Music Center din Philadelphia in scopul de a strange fonduri pentru tinerii dezavantajati. Regina muzicii soul, Aretha Franklin a cantat mai multe melodii din repertoriul sau, fiind acompaniata la pian de fostul secretar de stat american Condoleezza Rice. “Suntem aici pentru a celebra fraternitatea si dragostea” a declarat Aretha Franklin inainte de
interpreta una din melodiile care au facut-o celebra in intreaga lume “I Say A Little Prayer”. In prima parte a spectacolului Condoleezza Rice a interpretat la pian cateva partituri de Mozart, acompaniata fiind de orchestra Philadelphiei. Cotidianul Philadelphia Inquirer a avut cateva comentarii, nu tocmai pozitive, la adresa calitatii interpretarii Condoleezzei, in schimb, toata lumea a apreciat la unison curajul si dezinvoltura fostului om politic care, visa in tinerete sa ajunga un pianist de succes. Duetul Franklin – Rice s-a nascut din initiativa reginei muzicii soul, care, a fost placut surprinsa cand a aflat ca fostul secretar de stat american are o mare pasiune pentru pian. “A fost formidabila” a declarat Aretha Franklin despre colega ei de scena Condoleezza Rice, dupa spectacol. Fost secretar de stat al SUA din ianuarie 2005, pana in ianuarie 2009, Condoleezza Rice si-a reluat dupa terminarea mandatului postul de profesor de stiinte politice la Universitatea Stanford – California.
Spectacol de zile mari la Philadelphia. Protagoniste: Condoleezza Rice si Aretha Franklin
3.256
Comentarii recente