La început de an, Opera Naţională Bucureşti (ONB) oferă publicului două reprezentaţii speciale, încununate de două debuturi importante. Astfel, pentru prima oară pe scena ONB, tenorul Răzvan Săraru va interpreta rolul principal masculin Rodolfo din opera “La Bohème” de Giacomo Puccini – sâmbătă, 12 ianuarie, de la ora 19.00. Răzvan Săraru, solist al Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”- Constanţa, colaborează frecvent cu orchestre din ţară şi străinătate, având un bogat repertoriu liric.
Alături de Răzvan Săraru, din distribuţie fac parte solişti şi colaboratori ai ONB: Tina Munteanu, Dorina Cheşei, Vicenţiu Ţăranu, Marius Boloş, Ştefan Schuller, Paul Basacopol, Ionuţ Gavrilă, Adrian Ionescu, Constantin Negru. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Vlad Conta.
Pe ritmuri de bolero, de peşrev turcesc, de bossa-nova şi de… fanfară moldovenească, personajele lui Ion Luca Caragiale urcă pe scena Operei Naţionale Bucureşti în cea mai recentă operă românească: “O scrisoare pierdută” de Dan Dediu – duminică, 13 ianuarie (19.00).
Tânăra soprană Tina Munteanu debutează în singurul rol feminin din spectacol, Zoe Trahanache: “Zoe este femeia care încearcă (şi reuşeşte) să echilibreze într-un mod fericit pasiunile personale şi convenienţele sociale atât de restrictive în epoca respectivă. Dan Dediu a oferit acestui personaj o muzică specială, în care exploatarea particularităţilor vocale este dublată de un hipnotism seductiv, ceea ce face din înterpretarea rolului o adevarată provocare”, a declarat Tina Munteanu.
Personajul este caracterizat şi de compozitorul operei, Dan Dediu ca fiind: “platoşă mândră de bolero, ascunzând însă o oază de omenesc, de iubire şi suferinţă sub chipul unui vals trist.”
La premiera spectacolului „O scrisoare pierdută” (16 decembrie 2012) au participat şi personalităţi importante ale vieţii culturale, printre care Angela Gheorghiu şi Andrei Pleşu, care au apreciat cea mai recentă creaţie a compozitorului Dan Dediu:
“M-am bucurat de premiera “O scrisoare pierdută” mai mult decât m-am aşteptat! Am asistat, mai ales în partea a doua a spectacolului, la o desfăşurare euforică de talent, de imaginaţie, de creativitate, de umor şi de dramatism pentru că, inevitabil, toţi cititorii şi spectatorii lui Caragiale fac comparaţii cu ce trăiesc şi comparaţiile se potrivesc întotdeauna”, a declarat Andrei Pleşu după spectacol.
Transpunere muzicală a celebrei comedii a lui Ion Luca Caragiale, sub conducerea muzicală a dirijorului Tiberiu Soare, recenta producţie este pusă în scenă de Ştefan Neagrău, autorul libretului şi iniţiatorul proiectului, iar decorurile aparţin Vioricăi Petrovici. Distribuţia spectacolului îi va reuni pe soliştii şi colaboratorii ONB: Ştefan Popov, Andrei Lazăr, Ştefan Schuller, Florin Diaconescu, Vasile Chişiu, Daniel Pop, Liviu Indricău, Răzvan Georgescu, Monica Petrică, Raul Oprea.
Opera Naţională Bucureşti celebrează bicentenarul naşterii compozitorilor Giuseppe Verdi şi Richard Wagner
Alături de marile teatre lirice din lume, Opera Naţională Bucureşti sărbătoreşte, în acest an, împlinirea a 200 de ani de la naşterea compozitorilor Richard Wagner şi Giuseppe Verdi (1813), doi dintre cei mai mari autori de operă din toate timpurile. Iubitorii teatrului liric bucureştean se vor putea bucura, în 2013, de câteva dintre operele celebrilor compozitori, printre care: Aida, La Traviata, Bal mascat, Nabucco, Rigoletto, Macbeth (G. Verdi), Olandezul Zburător, Lohengrin (R. Wagner).
Printre surprizele pe care ONB le pregăteşte publicului, cu ocazia Anului Verdi-Wagner, se numără premiera operei Tannhäuser de Richard Wagner, care va avea loc în luna aprilie.
Comentarii recente