Ștefan Bănică susține cu tărie că nimic din ceea ce trăim nu este întâmplător și va povesti duminică, de la ora 13:00, la „Dincolo de aparențe” pe Antena Stars cum, de-a lungul vieții, a trăit numeroase momente în care lucrurile i-au ieșit într-un mod surprinzător.
Până și în spatele mult îndrăgitului rol din „Liceenii” se ascunde o poveste savuroasă. „Domnul Corjos a dat probe cu toți studenții din Institutul de Teatru de la București și din Târgu Mureș, dar nu era foarte mulțumit de rezultate. Și unul, culmea, nici nu știu cine, i-a zis: <<Domnule, mai sunt câțiva amărâți în armată, niște boccii, de-abia i-a luat>>, printre care eram și eu”, povestește amuzat Ștefan Bănică. „Ne-a cheamat și pe noi. Eu am venit total detașat, pe mine mă interesa doar să ajung acasă să mănânc. Am venit, am dat proba și la fel am plecat”, continuă artistul. Tatăl lui a fost cel care i-a dat vestea că a primit rolul, iar „restul e istorie”, așa cum concluzionează Florentina Fântânaru.
Tot duminică, Ștefan declară că știe să fie recunoscător iubitei lui. „Fiecare relație are unicitatea ei. Nimic nu e întâmplător. Oamenii nu se întâlnesc întâmplător. Trebuie să iei ceea ce e bun de la fiecare om pe care îl întâlnești și cu care ai o relație. Eu îi mulțumesc Laviniei pentru faptul că îmi dă un echilibru extrem de important, pentru faptul că se adaptează situației noastre – Lavinia este foarte bună prietenă cu copiii mei și pentru asta jos pălăria, oricând”, declară Ștefan Bănică.
Comentarii recente