Duminica, 20 noiembrie 2011, de la ora 19.00, la sala Rapsodia a Teatrului de pe Lipscani se va juca “OuiBaDa”, un spectacol inedit de teatru coregrafic prezentat de “GIGI CĂCIULEANU ROMANIA DANCE COMPANY”.
Un stil conceput de Gigi Căciuleanu şi pe care l-a dezvoltat în Franţa ca director artistic al unuia din primele Centre Coregrafice Naţionale Franceze, cel din Rennes; gen de dans pe care continuă să-l cultive actualmente la Santiago în calitatea sa de coregraf al Baletului Naţional Chilian dar şi ca artist invitat în Brazilia, România, Uruguay, Italia, Israel, Japonia, etc.
La baza spectacolului stă balada naţională românească Miorita, poem care ne transportă, aidoma unui proces alchimic, de la micimea unui petic de pământ la comuniunea cu universul. De la luptă fratricidă la nuntă cosmică.
Având ca punct de plecare prima imagine a baladei, OuiBaDa schiţează timp de un spectacol un univers specific românesc. Cel al unei ţări europene finalmente foarte puţin cunoscute de către marele public din Occident si totuşi o Românie a lui Ionescu, Brâncuşi, Tzara, Enescu, Eliade, Cioran etc.
Fondul muzical este un montaj de muzică pur românească de ieri şi de azi, mergând de la folclor până la muzica cea mai tânără şi actuală.
Ideea spectacolului este de a ne duce de la Geografic către Universal. De la specificul naţional la universalitate.
100% românesc, OuiBaDa nu îl pune în scenă numai pe român, ci fiinţa umană în general. OuiBaDa este mai mult decât un spectacol. Reprezintă o lume specifică lui Gigi unde absurdul se îmbină cu momentele de tandreţe, duritatea cotidianului cu emoţia poetică, umorul cu amorul…
Distributie: Cristina Babalac, Paul Cimpoieru, Rasmina Luisa Calbajos, Doina Nicoleta Georgescu, Lari Cosmin Giorgescu, Ramona Barbulescu, Szasz Levente, Ana Pepine, Ioana Marchidan, Cristian Nanculescu, Arcadie Rusu.
Preţul biletelor la acest spectacol este cuprins intre 15 si 30 de lei si pot fi achizitionate de la Casa de bilete a Sălii Rapsodia (str. Lipscani 53).
Comentarii recente