Zborurile de pe Aeroportul International John F. Kennedy din New York au fost amanate ieri pentru scurt timp din cauza ca o “gasca” formata din aproximativ 150 de testoase din specia Malaclemys terrapin (cu spatele ca de diamant) au trebuit sa traverseze o pista a aeroportului in drumul lor spre locul unde urmau sa isi depuna ouale.
Malurile de nisip ale Jamaica Bay Wildlife Refuge, locul in care aceste testoase isi depun anual ouale, se afla chiar in apropierea aeroportului John F. Kennedy, de aceea, in aceasta perioada a anului controlorii de trafic care opereaza pe acest aeroport trebuie sa fie cu ochii in patru si sa le permita reptilelor sa treaca, oprind zborurile de pe pistele “ocupate”.
In orice caz, incidentul de ieri nu a provocat intarzieri ale zborurilor mai mari de 15 minute, intrucat, pentru a le permite testoaselor sa treaca, zborurile de pe pistele pe care se deplasau reptilele au fost redirectionate spre alte piste.
Golful Jamaica, se intinde pe o suprafata de aproximativ 185 de acri si este unul dintre principalele locuri de reproducere din America de Nord al testoaselor din specia Malaclemys terrapin. In aceasta perioada a anului este varf de sezon, testoasele migrand in numar mare spre golf, unde isi depun ouale.
Comentarii recente