Graţie, rafinament şi ţinută, aceasta este lecţia pe ordinea de zi la Next Top Model. Provocarea: prezentarea unei superbe colecţii de rochii de mireasă semnată Laura Olteanu. Coregrafia, deloc simplă, necesită câteva lecţii de vals, iar Bote apelează la ajutorul unor profesionişti în domeniu.
Cel de-al nouălea episod Next Top Model le aduce pe frumoasele protagoniste în faţa unei provocări de zile mari: o colecţie fabuloasă de rochii de mireasă, semnată Laura Olteanu. Prezentarea va avea loc într-o veritabilă sală de bal, coregrafia va fi pe măsura evenimentului, iar cireaşa de pe tort va fi un graţios vals, alături de amfitrionul show-ului, Cătălin Botezatu.
Perfecţionist până în cele mai mici detalii, Cătălin apelează la ajutorul unor profesionişti în domeniu. “Valsul învaţă corpul să îşi coordoneze mai bine mişcările şi să îşi dezvolte echilibrul fizic, iar aceste beneficii se vor resimţi în cel mai scurt timp în viaţa de zi cu zi şi, cu precădere, în cariera de model”, le spune Bote fetelor. Pentru început fetele învaţă câţiva paşi de la coregraful trupei Iuno. Cel mai slab pare să se descurce Irina, care începe să plângă deznădăjduită şi furioasă. Pentru a le binedispune, Bote mai are pregatită o surpriză de proporţii: el i-a invitat pe doi dintre dansatorii spectacolului internaţional “Lord of the dance” by Michael Flatley, cel mai mare spectacol de dans si divertisment din lume.
Colecţia pe care Laura Olteanu le-a pregătit-o protagonistelor Next Top Model este de-a dreptul fabuloasă. Bătute în cristale sclipitoare, ample sau cambrate, cu pene, trene elegante şi corsete sofisticate, rochiile de mireasă sunt de-a dreptul fermecătoare. Bineînţeles, intrigile nu întârzie să apară: “Rochia Sandrei este mai specială decât toate celelalte”, şuşotesc invidioase fetele. În fapt, toate piesele colecţiei Laurei Olteanu îţi taie răsuflarea.
Mai toate fetele sunt cuprinse de emotie. Este pentru întâia oară când poartă rochia albă de mireasă. Bote îşi priveşte mândru elevele care par că plutesc pe catwalk. Lecţia de dans nu a fost doar o simplă provocare. Frumoasele mirese sunt invitate acum la vals de Cătălin. Cum se vor descurca fetele, veti vedea astazi, 10 noiembrie, de la 20:20, într-un nou episod Next Top Model by Cătălin Botezatu.
Comentarii recente