În weekendul de Paşte, iubitorii filmelor sunt invitaţi să deschidă televizoarele pe MGM Channel, unde îi aşteaptă un program special cu producţii captivante şi şansa unui super-premiu.
Anul acesta de Paşte, îndrăgitul canal TV va transmite o serie de filme desprinse din lumea fascinată a dinastiei regale, în cadrul ediţiei intitulate Amuzament Regal. Astfel, MGM va marca odată cu sărbătoarea Învierii, unul dintre evenimentele mult mediatizate în această perioadă, nunta prinţului William, moştenitorul coroanei Marii Britanii.
Sâmbătă şi duminică, pe 23 şi 24 aprilie, toţi cei care vor fi cu ochii pe MGM Channel, vor avea şansa să intre în posesia unei tablete de ultimă generaţie – un iPad 2 Apple de 32 GB, WiFi şi 3G. Premiul va putea fi câştigat apelând numărul de telefon afişat pe ecran, pe parcursul difuzării filmelor.
Printre producţiile care vor aduce nu doar voie bună, ci şi marea şanşă de câştig, se numără comedia biografică Nebunia regelui George cu Helen Mirren, Nigel Hawthorne şi Ian Holm în rolurile principale.
Sfârşitul acestei săptămâni vă mai dă ocazia să urmăriţi la MGM si “Joseph Andrews”, o ecranizare a romanului scris de Henry Fielding al cărui personaj principal este interpretat de Peter Firth, precum şi comedia romantică Tom Jones. Aceasta din urmă prezintă povestea unui tânăr din Anglia secolului XVIII, în încercarea sa de a face avere şi de a o cuceri pe femeia de care s-a îndrăgostit.
Amuzament şi strălucire într-o atmosferă regală, completată de un premiu ce nu poate fi ratat – toate la MGM Channel, în weekendul de Paşte.











Comentarii recente