In editia de sambata, 7 mai, a emisiunii “CineTePrinde” difuzata de Pro Cinema incepand cu ora 22.30, Cristian Tudor Popescu prezinta, in premiera la televiziune, “Setea” (“Thirst”), thrillerul care s-a situat inca de la lansare pe prima pozitie in box-office-ul sud-coreean.
Filmul regizat de Chan-wook Park (in al carui palmares se inscrie si “Oldboy”) a primit si aprecierea criticilor, nu numai cea a publicului, fiind nominalizat la Palme d’Or si castigatorul premiului juriului la Festivalul de la Cannes, in 2009.
“Initial, pelicula trebuia sa se numeasca Liliacul”, spune regizorul Chan-wook Park, “pentru a induce ideea de film horror. La urma urmei, este un film despre vampiri. Insa este si mult mai mult decat atat – un film despre pasiune si un triunghi amoros. In aceasta consta si originalitatea sa, pentru ca nu este numai un thriller si nici un film horror, ci si o poveste de dragoste ilicita”, mai spune regizorul.
Renumitul critic de film Roger Ebert acorda filmului patru stele din cinci stele posibile si il numea pe Chan-wook Park “cel mai notabil regizor de filme horror din zilele noastre”. “Dorinta lui Park de a incerca ceva diferit aduce multa prospetime genului horror”, aprecia Roger Ebert.
Kang-ho Song, vedeta cinematografiei coreene, interpreteaza in “Setea” rolul unui preot foarte apreciat in comunitatea in care traieste, a carui dorinta de a-si ajuta semenii ia o intorsatura foarte periculoasa. El se ofera voluntar sa participe la un proiect prin care se urmarea eradicarea unui virus mortal prin crearea unui vaccin special. Insa experimentul da gres, iar, in urma transfuziei de sange, preotul Sang-hyeon scapa cu viata, insa se transforma in vampir. Situatia se complica si mai mult in momentul cand Tae-ju (Kim OK-bin), sotia prietenului sau din copilarie, vine sa-i ceara ajutorul, iar cei doi se trezesc in mijlocul unei pasionale povesti de dragoste. Preotul Sang-hyeon se cufunda intr-o lume a placerilor vinovate, incercand din rasputeri sa pastreze macar o parte din valorile pe care le-a slujit cu fidelitate atata vreme.
Un film provocator, care iese din tiparul clasic al filmelor cu vampiri – aceasta este propunerea lui Cristian Tudor Popescu pentru editia din 7 mai a emisiunii “CineTePrinde”, cand va fi difuzat in premiera la televiziune thrillerul cu accente horror “Setea”.











Comentarii recente