Eddie Murphy a anuntat ieri seara, la mai putin de 24 de ore de la demisia producatorului show-ului – Brett Ratner -, ca nu va mai fi gazda Galei Premiilor Oscar de anul viitor. In aceste conditii, prestigioasa ceremonie si unul dintre cele mai elaborate show-uri de televiziune din SUA, care atrage anual in jur de 40 de milioane de privitori, trebuie sa isi gaseasca in scurt timp un nou prezentator carismatic care sa-i poata tine locul cu succes lui Eddie Murphy.
Cel care trebuia sa fie producatorul Galei Premiilor Oscar de anul viitor – Brett Ratner – a renuntat la job in urma controverselor iscate de o remarca jignitoare la adresa homosexualilor facuta de acesta. Brett Ratner a lucrat la pregatirea galei de anul viitor (care va avea loc pe 26 februarie) din data de 4 august a.c, cand a fost numit in functia de producator al show-ului. Unul dintre elementele cheie ale spectacolului pe care il pregatea Ratner pentru anul viitor era prezenta lui Eddie Murphy in rol de prezentator.
Brett Ratner (42 de ani) cunoscutul regizor al filmelor “Rush Hour” sau “X-Men- The Last Stand” a finalizat de curand productia Tower Heist avandu-l pe Eddie Murphy in distributie. Participand saptamana trecuta la o sesiune de intrebari si raspunsuri ce a urmat vizionarii noului sau film, Ratner a fost intrebat despre repetitiile actorilor, la care replica prompta a regizorului a venit scurt: “Doar poponarii repeta”. Desi si-a cerut mai tarziu scuze in public pentru utilizarea acestui termen, grupurile de aparare a drepturilor homosexualilor si o parte dintre cei 6 000 de membri ai Academiei Americane de Film s-au sesizat si asa a inceput un adevarat scandal. In aceste conditii Ratner a demisionat din functia de producator al prestigioasei ceremonii pentru ca gafa lui sa nu influenteze in vreun fel imaginea Academiei Americane de film. In semn de solidaritate Eddie Murphy a demisionat si el la putin timp dupa anuntul oficial facut de Ratner.
Daca in locul lui Brett Ratner a fost numit deja un inlocuitor, in persoana lui Brian Grazer care va lucra impreuna cu Don Mischer la organizarea celei de-a 84-a editii a Academy Awards, lui Eddie Murphy nu i s-a gasit inca un inlocuitor pe masura.











Comentarii recente